Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victorie chinuita pe norocul lui Mutu

Publicat in Adevarul, luni 6 septembrie 2004 ·

Tricolorii au tremurat serios in fata nationalei macedonene, reusind sa-si asigure victoria in minutul 86 printr-o lovitura libera executata de Adrian Mutu Echipa nationala a Romaniei a castigat cu 2-1 partida cu reprezentativa Macedoniei, contand pentru campania de calificare la Campionatul Mondial din 2006. Previziunile sumbre ale organizatorilor, care se plangeau ca oltenii nu se inghesuie sa cumpere bilete, au fost date peste cap la ora meciului cand aproape 20.000 de spectatori au luat loc in tribunele stadionului "Ion Oblemenco". Imbracati in cea mai mare parte in tricourile galben-rosii ale nationalei, multi dintre suporterii olteni au pastrat in jurul taliei sau la gat si fularul alb-albastru al Stiintei. Dezamagiti de inceputul dezastruos de sezon al Universitatii, spectatorii au uitat uneori pentru ce se afla la stadion. Fanii au scandat numele lui Mircea Rednic si l-au fluierat copios pe secundul Marius Lacatus, nedorit, anul trecut, in postul de antrenor al Stiintei. Publicul a luat foc in momentul in care fostul patron al Craiovei, Gigi Netoiu, si-a facut aparitia pe stadion, fiind injurat in repetate randuri. Oficialul dinamovist a sosit la stadion cu elicopterul, fapt ce a starnit si mai mult furia spectatorilor. Totusi, oltenii au intrat in atmosfera meciului nationalei, afisand o serie de bannere: "Pentru patrie si onoare, oriunde, oricand", sau "Mai presus de orice - roman". Tricolorii au inceput in forta partida, dar nesincronizarile din atac l-au determinat pe Iordanescu sa loveasca de cateva ori cu pumnul in acoperisul bancii de rezerva. Totusi, momentul asteptat de public nu a intarziat sa apara. In minutul 16, Stoican a lansat inteligent o minge catre Pancu, iar "turcul" a inscris din intoarcere. "Vreau sa batem cu 1-0", spunea Pancu in urma cu o saptamana si previziunea nu a fost departe de realitate. Neinspirati la mijloc, cu multe actiuni st

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 43 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 17 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°