Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sub presiune, FRF a făcut ieri o ofertă 2 în 1: Universitatea + o echipă a Primăriei Craiova în "B" » "Nu accept mărul otrăvit de la Sandu!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 18 iulie 2012 · ·

Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei: "Gestul lui Sandu mi se pare unul de lehamite. Mă aşteptam la un loc de A, nu la două de B. Cer corectarea, în totalitate, a nedreptăţii făcute Craiovei!" Adrian Mititelu: "Decizia FRF e o păcăleală de doi bani!".

Ieri, pe site-ul său oficial, FRF a anunţat că "deşi nu este de acord cu hotărîrea Curţii de Apel, la care a şi făcut recurs, FRF pune în aplicare hotărîrea instanţei şi reintegrează SC Fotbal Club U Craiova SA în Liga a II-a din sezonul 2012-2013". Tot ieri, Mircea Sandu a trimis şi o scrisoare către Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, prin care o anunţa că dacă doreşte, poate să înscrie un club al oraşului în Liga a 2-a.

Olguţa Vasilescu rîde de Mircea Sandu

Răspunsul din partea primarului Craiovei a venit ca o palmă: "Pînă ieri, Craiova nu avea loc să joace nicăieri, acum are chiar două locuri oferite cu dărnicie de FRF. Unul lui Mititelu, unul primăriţei din Craiova. Poate a vrut să-mi facă un cadou, ca femeie, în loc de flori. Evident, domnul Mircea Sandu nu ştie că primarul nu se poate implica într-o echipă. Populaţia a fost consultată şi 74 la sută vrea înapoi echipa dezafiliată, pe care Sandu şi trupa lui au spulberat-o. Eu voi sprijini dorinţa craiovenilor şi voi susţine cheltuielile administrative ale Universităţii. Mă aşteptam la un loc în A, nu la două în B. Cînd vătămezi o parte, orice instanţă te condamnă să repui în drepturile anterioare vătămării partea respectivă, pe tine agresor, şi să plăteşti despăgubiri. Nu am să accept acest măr otrăvit oferit azi, ci trebuie să cer corectarea în totalitate a nedreptăţii făcute Craiovei"

"Încă o ilegalitate!"

Decizia FRF a învolburat şi mai mult războiul dintre Adrian Mititelu şi FRF. "E o vrăjeală hotărîrea lor. Nu recunosc Comitetul de Urgenţă, care nici nu există în actele FRF trimise la tribunal. Ne iau la mişto.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 6 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 10 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 10 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 9 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 8 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°