Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blestemul centrului de plasament

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 28 octombrie 2006 ·

Sunt tineri şi au dreptul la un trai decent, la fel ca oricare dintre noi. Cu toate astea, stigmatul centrului de plasament le împiedică avântul. Angajatorii sunt sceptici atunci când vine vorba de un tânăr care a crescut într-o casă de copii, iar proprietarii apartamentelor refuză să închirieze locuinţe unor tineri care nu au garanţia unei familii. Astfel, tinerii pleacă din centrele de plasament cu un handicap. Nu cred în vise pentru că le lipseşte încrederea de sine şi sunt convinşi că vor fi învinşi în cea dintâi luptă cu viaţa. O mână de oameni cu suflet mare s-au decis să-i ajute pe aceşti tineri, mai puţin privilegiaţi, în lupta lor pentru bucata de pâine. Aşa a luat fiinţă Asociaţia de Servicii Sociale „Scut” din Braşov.

Sprijin pentru

a se realiza

Trei persoane, un psiholog, un asistent social şi coordonatorul de proiect îi ajută pe tinerii care pleacă din centrele de plasament să-şi realizeze un rost în viaţă. „Proiectul Aftercare, care a debutat în anul 2004, are ca scop integrarea socio-profesională a tinerilor proveniţi din centrele de plasament. Suntem sprijiniţi de o organizaţie din Irlanda de Nord, care pe lângă consiliere ne oferă şi suport financiar. Este foarte important ca aceşti tineri să beneficieze de sprijin, atunci când pleacă dintr-o astfel de instituţie, cu atât mai mult cu cât mulţi dintre ei au fost instituţionalizaţi de la vârste fragede şi pleacă din centru cu un handicap. Nu au încredere în propriile forţe, nu au bani, cu alte cuvinte, nu au niciun fel de sprijin atunci când trebuie să facă paşii decisivi în viaţă”, ne-a declarat Ioana Şerb, directorul proiectului Aftercare.

Două componente

Proiectul are două componente. Primul, numit „Adolescent”, se adresează tinerilor care mai au în jur de doi ani până în momentul în care vor fi externaţi din centru, iar cel de-al doilea, intitulat „Independent”, se a

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 40 minute
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

BREAKING Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați din aparatul de lucru al premierului Ciolacu cer salarii mai mari

G4Media acum 53 minute
Zeci de angajați din aparatul de lucru al Guvernului organizează la această oră un protest spontan în fața Palatului Victoria. Potrivit liderului sindical, Noni Iordache, a declarat pentru G4Media.ro că angajații cer salarii mai mari și declară că s

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum o ora
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 28 minute
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 4 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 3 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°