Basarabia, acum Exista mai multe criterii in functie de care putem testa maturitatea unei societati. Cel politic se subintelege: sintem ceea ce alegem sau: spune-mi pentru cine optezi, ca sa-ti spun cine esti. S-au facut infinit de multe speculatii pe tema aceasta in ultimii ani. Cred ca n-ar fi lipsit de interes (si nostim - in orice caz) sa le avem adunate in tomuri spre a vedea cite variatiuni poate naste o idee atit de evidenta. Dar criteriul politic nu e singurul. Scriind odata despre batrini, m-am surprins ca felul in care intelegem - la nivel institutional, social si bineinteles etic - sa-i tratam ne defineste mai bine si mai adinc decit orice sondaj ori studiu analitic. I-am lasat in ultimii saisprezece ani prada tuturor disperarilor, practic, sa moara, dezinteresindu-ne total de soarta lor. Ce spune, mult in profunzimea aparentelor (acelea in care ne facem ca le suplimentam pensia ori ii chiorim cu vreo caruta de lemne, platite - cind stai bine sa cumpanesti - tot din stradania lor), ce spune, deci, o asemenea atitudine? Dar faptul ca, in loc sa ne revoltam (cum fac altii, cind funia le ajunge la os, de pilda in Franta cea tabacita de cultura), ne bajenim incotro ne duc ochii? Unde aiurea mai pleaca bastinasul de acasa, iar alogenul ramine... sa-i tina locul? Asa ca nu doar PIB-ul ne caracterizeaza, cum isi mai inchipuie guvernul; exista si alti indici, unii teribil de graitori. De pilda... cum sa zic: nepasare?, neglijenta?, lasitate?, lipsa de discernamint? deprindere de a primi totul fara murmur? Probabil cite un pic din fiecare, bine mixat si asezonat cu o lunga traditie a conformismului, a „capului plecat sabia nu-l taie". Spun astea pe urmele unei experiente recente. Imi cumpar de-ale gurii dintr-un local falos, cu pretentii evropienesti: bodyguarzi, monitoare TFT, termopane, sortiment expus cit mai tipator, ca sa capteze atentia, dudui ferchezuite, pe