Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Donează 2% pentru Asociația ”Salvați o Viață”

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 28 decembrie 2012 ·

Personalul medico-sanitar din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea a primit, zilele trecute, echipamente de iarnă noi. Este vorba de jachete groase, care au fost achiziţionate de reprezentanţii Asociaţiei „Salvaţi o viaţă”. „Asociaţia, în colaborare cu managerul general al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea, medicul Vitalie Beţişor, a decis să achiziţioneze jachete bicolore de iarnă la standardele menţio-nate în ordinul ministrului Sănătăţii, întrucât fondurile SAJ nu au permis achiziţionarea acestora, iar munca de teren a personalului medico-sanitar impunea această achiziţie. Ne bucurăm că în această perioadă a sărbătorilor putem să dăruim aceste echipamente. Le mulţumim pe această cale tuturor celor care au fost alături de noi şi au înţeles mesajul nostru. Sperăm că ne vor susţine în continuare pentru că doar cu ajutorul dumnealor ne vom putea atinge obiectivele propuse”, ne-a declarat Emilia Ştefănescu, preşedintele Asociaţiei.

În limita fondurilor care au fost strânse prin redirecţionarea a 2% din impozit, au fost achiziţionate 70 de jachete, care au prevăzute şi veste. Conducerea SAJ Vrancea ne-a precizat că angajaţii sunt foarte încântaţi de achiziţionarea jachetelor de iarnă, mai ales că fondurile instituţiei nu permiteau acest lucru. „Le mulţumesc celor care au contribuit cu 2%, deoarece cu ajutorul lor şi prin intermediul membrilor Asociaţiei «Salvaţi o viaţă» am reuşit să achi-ziţionăm o parte din echipamentele pentru iarnă. Pe această cale le doresc tutu-ror un an nou fericit, cu sănătate şi multe realizări”, spune managerul Vitalie Beţişor.

Persoanele care doresc să sprijine Asociaţia „Salvaţi o viaţă“ pot să redirecţioneze 2% din venit completând o declaraţie, pe care o pot depune până pe 1 mai la sediul SAJ din Focşani. Codul de identificare fiscală este 27802227, iar contul bancar RO45CRCOX400100000242035.

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 5 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 7 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum o ora
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 3 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 7 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 7 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°