Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul olimpicului eliminat de la Bac: Oficialii Inspectoratului Școlar București: „Ar trebui făcută diferenţa între intenţie şi accident“

Publicat in Adevarul, luni 13 iunie 2011 ·

Cazul lui Paul Fodor, elevul de la "Jean Monnet" dat afară din examenul de bacalaureat din cauză că a fost prins cu telefonul mobil asupra sa în timpul probei de competenţe lingvistice, a ajuns şi la urechile inspectorilor școlari.

Inspectorul Marian Banu, din cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a declarat pentru "Adevărul de Seară" că trebuie respectată metodologia pentru a se păstra cadrul de normalitate.

Reacţie de licean, după ce a ieşit de la Bac: „Supraveghetorii au fost aiurea. Cred că anul ăsta s-a dat Bac-ul pentru prima oară, pe bune"

De asemenea, el a apreciat drept corectă, în contextul legii, decizia comisiei de a-l elimina pe Paul pentru că a avut asupra sa un obiect interzis în sala de examen. Pe de altă parte, el spune că atunci când la mijloc sunt copii trebuie să se țină cont de faptul că se pot întâmpla accidente.

Citește aici întreaga poveste a lui Paul, olimpicul de la Jean Monnet eliminat fiindcă a uitat să predea telefonul mobil la intrarea la examenul oral.

"Eu nu am luat parte la rezolvarea acestui caz, așa că nu cunosc toate aspectele, dar cred despre candidaţi că sunt copii și sunt situații în care se pierd, emoția le poate tăia controlul. Ar trebui făcută diferența între intenție și accident. Din punctul meu de vedere nu se pune problema de a copia sau a se inspira la proba de competențe lingvistice", a spus Banu.

Orice fel de aparatură, interzisă la examen

În metodologie, însă, nu se face diferența între omisiune și intenție. Este vorba despre articolul 48, alin. 2 din „Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat 2001": „Se interzice candidaţilor să pătrundă în sală cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile şi cu orice mijloc electr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 48 minute
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum o ora
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 3 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 34 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 3 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum o ora
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Hunedoara: Patru tineri rătăciţi în Masivul Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă, recuperaţi de salvamontişti - VIDEO

News.ro acum o ora
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 3 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°