Adrian Nastase a fost staruitor in munca, a participat la 17 programe educative organizate in penitenciar si a fost recompensat de trei ori cu suplimentari ale dreptului la vizita. Astfel motivau magistratii in februarie decizia in prima instanta de eliberare conditionata a fostului premier. In cele 272 de zile cate au trecut din momentul condamnarii definitive, Nastase a trecut printr-o incercare de a se impusca, printr-o internare in spital si doua penitenciare, a publicat constant articole pe blogul sau, a scris 3 carti si a sustinut seminarii in fata detinutilor - dupa cum au declarat avocatii sai.
Luni, 18 martie, Adrian Nastase a fost eliberat din Penitenciarul Jilava, dupa ce Tribunalul Bucuresti a respins recursul inaintat de procurorii DNA la decizia de eliberare conditionata data de Judecatoria Sectorului 4. Vezi mai jos cateva dintre momentele importante petrecute in timpul scurs de la condamnarea definitiva la inchisoare a fostului premier.
Raportul IML: Nastase nu trebuia internat
Expertiza Institutului de Medicina Legala (IML) in cazul tentativei de sinucidere a lui Adrian Nastase concluzioneaza ca fostul premier nu trebuia internat intr-un spital civil. Raportul arata ca ranile au fost superficiale, glontul a trecut prin spatele gatului, iar Adrian Nastase nu necesita internarea, scrie Romania Libera pe 17 iulie 2012.
Pe 20 iunie 2012, Adrian Nastase a fost condamnat definitiv la doi ani de inchisoare cu executare de magistratii Curtii Supreme, dupa trei ani si patru luni de la trimiterea in judecata a dosarului Trofeul Calitatii. Decizia a fost luata cu unanimitate de completul de 5 judecatori dupa deliberari ce au durat mai bine de sase ore (Sursa).
In aceeasi zi, aproape de miezul noptii, Adrian Nastase a incercat sa se impuste inainte de a fi dus la inchisoarea Rahova. Fostul premier a fost