Atunci când se lasă subjugaţi de propaganda regimului aflat la putere, de avantajele pe care acesta le oferă, de gloria efemeră a momentului, chiar şi talentele autentice se prăbuşesc strivite sub judecata istoriei. Atât nazismul, cât şi comunismul au devorat fără scrupule creaţiile a numeroşi artişti care nu vor putea scăpa vreodată de stigmatul nefericitei lor angajări politice. Printre aceştia, Arno Breker în Germania nazistă şi Vera Muhina în Rusia sovietică. Băiat al unui tăietor în piatră, Arno Breker, născut la 1900, în Elberfeld, Germania, a decis că vrea să fie sculptor la 15 ani, după ce a văzut într-un muzeu din Düsseldorf lucrarea „Vârsta de bronz” a lui Rodin. După ce a studiat sculptura şi arhitectura la Academia de artă din Düsseldorf, între 1927 şi 1934 a lucrat la Paris, unde a făcut parte din cercul apropiat al unor personalităţi artistice precum Jean Cocteau, Jean Renoir, Sonia şi Robert Delaunay, Charles Despiau, Man Ray, James Joyce, Constantin Brancuşi, Maurice de Vlaminck, Fernand Léger, Ernest Hemingway. Printre artiştii favoriţi ai lui Hitler Revenit în Germania, Breker a rămas în tot timpul celui de-Al Treilea Reich un artist preferat şi susţinut personal de Hitler, în ciuda repetatelor denunţuri împotriva sa şi a campaniei împotriva a ceea ce regimul nazist condamna drept „artă degenerată” (Entartete Kunst). Dar, deşi a acceptat şi executat numeroase comenzi de artă monumentală în beneficiul regimului nazist, Breker s-a folosit adesea de simpatia lui Hitler şi de influenţa în cercurile înalte ale ierarhiei naziste pentru a salva de la deportare sau execuţie nu numai artişti sau lucrători francezi sau evrei, dar şi personalităţi. Printre acestea, actorul Jean Marais (apropiat al lui Jean Cocteau, prietenul lui Breker, care bătuse un ziarist colaboraţionist) sau Picasso. Aceste intervenţii l-au făcut pe Hitler să declare despre artişti că sun