Vorbindu-i imensului din fotoliu de pe patu-mi procustian - proustian - freudian, n-avea cum lipsi, prin contagiune, delicatul subiect al sexului frumos. Negasindu-i mai potrivita replica la suspiciunea oaspetelui ca as fi in materie un pisalog (!), l-am rebotezat, pur si simplu, shakespearian, Falstaff (!). Nu stii cum e mai bine: sa dai curs vinetelor resentimente pentru a-l refuza pe cel ce te-a omis din canon, sau sa te prefaci a nu observa omiterea si, cu senioriala detasare, sa dai curs invitatiei aceluiasi de a-l onora cu prezenta intr-o scrobita situatiune... Astfel de calcule - sa concedem franc - se consuma intre personalitati de rang secund, geniile notorii netinind cont de ele, lasind demonstrativ sa se inteleaga ca nu tin cont. Va imaginati un hiperorgolios Ion Barbu dezvaluindu-si frustrarea de a fi fost omis de un George Calinescu intr-a sa Istorie? (Din care, evident, nu lipseste.) Daca insa un Mircea Micu e omis dintr-o Istorie de Dumitru Micu, lucrurile par oarecum normale in eventualitatea refuzului reciproc. Cind, prin anii saptezeci, Constantin Prut ma omitea din Dictionarul sau de arta, ma prefaceam a nici nu-l cunoaste pe antologator, omisiunea insa, in subterana resentimentului, afectindu-ma. Punindu-ma insa in drepturi in recentul si mult mai elegantul Dictionar de-acum, stiu ca-l cunosteam si-atunci foarte bine pe exeget. Crescut dintr-odata enorm in ochii mei si, instantaneu, si-n ai istoriei artei insesi, nu? Iar faptul ca, dintre ieseni, doar pe degetele de la o mina sint cei... onorati de Prut in somptuoasa editie, e in stare sa-mi amplifice aproape maladiv infatuarea. Dimpreuna cu desfiderea pina la zero, nu?, a celor omisi. Numai bun acest incipit pentru radiografierea momentului consumat mai alaltaieri, de data asta in regn literar. Si al carui ferment a fost Alex Stefanescu, autor... insuportabil al recentei sale Istorii literare din