Arheologii au găsit într-un arhipelag din Scoţia un templu mult mai vechi şi mai complex decât cel mai cunoscut monument neolitic din Marea Britanie.
Până acum, celebrul monument Stonehenge din comitatul Wiltshire era considerat a fi centrul culturii neolitice, dar titlul poate ajunge acum la Brodgar Ness, un templu vechi de 5.000 de ani, descoperit în zona arhipelagului Orkney, din nord-estul Scoţiei. În fapt un ansamblu de clădiri împodobite cu numeroase picturi rupestre, templul a fost recent studiat şi de către televiziunea BBC 2, care a realizat un documentar intitulat „O istorie a Britaniei Antice".
Prezentatorul televiziunii britanice Neil Oliver a declarat că o astfel de descoperire „se face o dată în viaţă", scrie „The Daily Mail". Şi se pare că are perfectă dreptate. Unele părţi ale templului descoperit sunt cu 800 de ani mai vechi decât monumentul de la Stonehenge şi cuprinde 100 de clădiri neolitice. „Săpăturile au dezvăluit o vastă reţea de clădiri la Orkney, ceea ce ne permite să recreăm o întreagă lume din Epoca de Piatră. Este deschiderea unei ferestre spre misterele religiei neolitice", a mai spus Neil Oliver.
Experţii consideră că noul sit va oferi detalii importante despre ceea ce credeau oamenii din neolitic despre lume şi Univers. „Este un vis pentru arheologi. Emoţia lor referitoare la acest sit nu va dispărea niciodată", a declarat Nick Card, arheolog la Universitatea Highlands and Islands din Scoţia. Până în prezent, numai 10% din sit a fost examinat şi ar putea dura zeci de ani până când se vor descoperi toate misterele acestui templu antic.
Monument mortuar
Referitor la Stonehenge, ultimele datări cu radiocarbon ale unor probe aparţinând sitului au confirmat faptul că acesta a fost, de la început până la sfârşit, un imens cimitir care a adăpostit timp de câteva secole mormintele oamenilor, informează Nation