După 40 de ani începem să scădem în înălţime din cauza procesului natural de îmbătrânire a organismului sau ca urmare a unor boli specifice tot bătrâneţii.

Atunci când eram bebeluşi, doctorul ne întindea pe o măsuţă pentru a ne determina înălţimea. Apoi, în ziua în care am crescut suficient de mult pentru a putea sta în picioare, doctorul nu ne-a mai întins pentru a ne măsura. Şi, cel mai probabil, înălţimea era mai mică decât indica măsurătoarea anterioară. Adevărul este că nu ne micşorasem, dar atunci când suntem măsuraţi stând în picioare, gravitaţia presează coloana vertebrală, explică „The New York Times“.

Zeci de ani mai târziu se întâmplă acelaşi lucru. Numai că de data asta scăderea în înălţime este reală, iar centimetrii pierduţi nu mai pot fi recuperaţi.

Începând cu 40 de ani, oamenii pierd aproape un centimetru pe deceniu, conform doctorului David Reuben, şeful secţiei de Geriatrie de la Universitatea din Los Angeles. Procesul natural de îmbătrânire şi bolile duc la această pierdere, dar şi gravitaţia joacă un rol important.

Pe măsură ce îmbătrânim, discurile dintre vertebrele şirei spinării, descrise ca fiind un fel de pernuţe din gel, se usucă şi devin mai subţiri. Astfel, şira spinării se comprimă. La asta poate contribui şi osteoporoza, boala pierderii de masă osoasă. Cei care au această boală pot suferi fracturi mici ale coloanei, deseori fără să ştie. „Cel mai bine îţi dai seama cum se întâmplă dacă încerci să calci pe o doză de suc şi vezi cum se striveşte“, explică doctorul Reuben.

Fracturile acestea pot duce la o curbare excesivă a coloanei, care este vizibilă la cei în vârstă. Atunci când această curbare este foarte pronunţată se numeşte cifoză sau, în limbaj popular, cocoaşă.

Totuşi, cifoza poate apărea şi în absenţa micilor fracturi, de obicei ca pierdere a tonusului muscular, mai ales a muşchilor abdominali.