Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dispozitive de cercetare de ultimă oră, în laboratoarele Facultăţii de Inginerie Alimentară

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 11 iulie 2013 ·

Colectivul de cercetare şi dezvoltare a Laboratorului de analitică instrumentală din cadrul Facultăţii de Inginerie Alimentară a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava a finalizat recent două realizări de vârf, şi anume primul Spectromicroscop Raman şi primul Texturometru cu dispozitivare complexă din ţară.

Ambele aparate, concepute, proiectate şi executate în universitate, înglobează soluţii constructive protejate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), sunt echipate cu tehnică de calcul şi sunt pe deplin funcţionale la Centrul de cercetări pentru siguranţa alimentară din cadrul facultăţii. Cele două aparate au fost prezentate în premieră participanţilor la faza naţională a concursului internaţional Ecotrophelia 2013.

Realizări de ultimă oră

Realizarea acestor echipamente reprezintă premiere naţionale. Imediat după punerea în funcţiune a aparatelor, acestea au fost integrate în cercetări avansate.

Potrivit prof. univ. dr. ing. Gheorghe Gutt, „acestea sunt două realizări de ultimă oră, materializări ale unor brevete ce ne aparţin. Spectromicroscopul Raman este o îmbinare între un microscop şi un spectrometru, însă nu e doar o îmbinare mecanică. Spectrometrul Raman funcţionează cu un fascicol laser în domeniul infraroşu, iar microscopia optică funcţionează cu radiaţie electromagnetică. La focalizare, amândouă trebuie să se găsească în acelaşi punct focal, lucru ce pare imposibil din punct de vedere fizic, însă noi am realizat această aliniere a punctului focal”.

Acesta a mai declarat că aparatul determină calitatea alimentelor sub toate aspectele, detectează falsuri, contaminări cu metale grele, alimente contrafăcute.

Gutt a mai declarat că pentru a detecta un produs contrafăcut, de exemplu vin sau whisky, este nevoie de o probă din produsul original şi una din cel asupra căruia există suspiciuni. „Se realizează s

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 20 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 20 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 14 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°