Un proiect de conservare a două specii endemice din lacul cu nuferi din Băile 1 Mai (Bihor) - roşioara termală şi melcul termal - va fi desfăşurat de Muzeul Ţării Crişurilor, cu o finanţare de 13.000 de dolari de la o fundaţie a prinţului moştenitor din Abu Dhabi.
Muzeograful orădean Adrian Gagiu, de la Muzeul Ţării Crişurilor, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la lacul cu nuferi Ochiul Mare din Băile 1 Mai, că speciile endemice din apă vor fi conservate.
Potrivit sursei citate, Muzeul Ţării Crişurilor a depus spre aprobare un proiect pentru conservarea roşioarei termale (o specie de peşte) şi a melcului termal, la fundaţia The Mohamed bin Zayed Species Conservation Fund, deţinută de prinţul moştenitor din Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite.
Proiectul "Reproducerea în captivitate şi menţinerea ex situ de populaţii de Scardinius racovitzai şi Melanopsis parreyssii" a fost aprobat de fundaţie şi va primi 13.000 de dolari pentru asigurarea unei rezerve genetice a celor două specii endemice, în cazul afectării ireversibile a habitatului lor natural şi a populaţiilor lor din rezervaţie.
"Există o metodă specială pentru reproducerea în captivitate a acestor specii. Şi, în caz că habitatul lor se va deteriora, vom avea o rezervă genetică de indivizi pentru repopulare", a declarat Gagiu.
Activităţile din cadrul proiectului vor dura 18 luni şi se vor desfăşura în colaborare cu Acvariul din Galaţi şi Universitatea "Szent István" din Gödöllő, Ungaria. În cadrul proiectului şi-a oferit colaborarea şi ihtiologul Jörg Freyhof de la Leibniz Institute of Freshwater Ecology and Inland Fisheries din Berlin (Germania).
Conform obiectivelor proiectului, specialiştii din Galaţi şi Ungaria vor face experimentele de inducere a reproducerii în captivitate a celor două specii endemice, vor colecta împreună cu reprezentanţ