Din casa şcolarilor din Valea Screzii, e cel mai timid. Marinuş stă retras, nu vorbeşte şi îşi fereşte faţa când vede aparatul de fotografiat. E clasa a cincea, are 11 ani şi doi fraţi, departe.
E unul dintre cele peste 400 de suflete care trăiesc în tabera întinsă în două sate din Prahova, Valea Plopului şi Valea Screzii. În această zonă, un preot, părintele Nicolae Tănase primeşte de peste 15 ani copii abandonaţi, copii fără părinţi pe care nimeni nu-i vrea, copii abia născuţi, ori mame în dificultate.
Marinuş, aşa cum este alintat puştiul de ceilalţi, e nou venit. Are doar un an de când e în centru şi vorbeşte cu greu despre sine. Se uită la televizor, la desene, şi apoi merge pe canapeaua din cameră să se joace macao. Nu scoate zgomote, nu gesticulează, nu caută atenţie. Doar se joacă. Copiii dau vina pe faptul că s-a tuns de curând. "Îi e ruşine, doamna, că să tuns", explică ei timiditatea.
În tabără toţi suntem domni şi doamne. Doar îngrijitoarele au nume, iar copiii - porecle sau nume de alint.
De fel, Marinuş e din Tulcea, dar viaţa l-a purtat peste tot pe hartă şi l-a oprit, pentru o vreme, în Prahova. Acesta e prezentul lui. Despre trecut, nu prea vorbeşte.
Are doi fraţi mai mari, de 19 şi 20 de ani. "Sunt plecaţi cu tata, în Italia", spune copilul. Continuă: "La oi". Tot în Italia îi e şi mama. "La o femeie", simplifică totul Marinuş. Băaitul ia totul aşa cum e. Nu caută răspunsuri şi nici nu-şi pune întrebări. Cel puţin nu cu glas tare. Din vorbele lui înţelegi că părinţii nu mai sunt împreună şi că din familia lor fiecare s-a dus care încotro.
Probabil, prima a plecat mama care, cu banii agonisiţi, a cumpărat o casă în Tulcea. Dar cum părinţii au rămas curând fără bani, s-au despărţit, iar cel mai mic copil a ajuns la o mânăstire din Târgu Neamţ.
"Am crescut la mânăstirea Petru Vodă", spune
