Alexandra Dulgheru, a 29-a jucătoare a lumii, povesteşte cum a trăit pînă acum cel mai plin şi mai valoros sezon al carierei
217 zile din 2010. Adică 7 luni şi un pic. 31 de săptămîni şi 19 turnee. Plus Cupa Fed. Odihnă zgîrcită, strecurată în porţii mici pe traseul călătoriilor care aproape că seamănă cu ocolul lumii făcut de Phileas Fogg. Cu diferenţa că Alexandra şi-a îngăduit şederi mai lungi peste tot unde a fost, în acord cu performanţele ei. Fiecare tur trecut în plus a însemnat cîteva locuri escaladate în clasamentul mondial. O experienţă de reţinut. Un cîştig de pus la păstrare. Un bagaj pe care Piti îl preţuieşte şi pe care îl ia acum după ea, cu intenţia serioasă de a-l îmbogăţi.
A ajuns pînă pe locul 28 în lume, după ce acum mai puţin de un an şi jumătate se găsea la graniţa de sus a Top 200. A izbutit acest progres pe un traseu diferit de cel al Soranei Cîrstea, care în 2009 a urcat pînă pe 23. Sorana a reuşit un rezultat excelent într-un turneu mare, la Roland Garros, sferturi de finală, dar şi turul 3 la Wimbledon şi la US Open. Alexandra a mers pe calea constanţei şi a urcuşului controlat. Un drum echilibrat, pe care sclipesc trofeul apărat la Varşovia şi cele două victorii de Top 10.
Cum a trăit jucătoarea română cel mai bine clasată a momentului aceste şapte luni pline? S-o lăsăm pe ea să povestească:
Ianuarie. Australian Open. "A fost meciul cu Yanina Wickmayer. Bun, chiar dacă am pierdut. Am luptat, s-a terminat 10-8 în decisiv pentru ea. Ceva deosebit. A plouat, s-a întrerupt, iar s-a reluat. Am intrat pe teren prima dată la 11:00 şi am ieşit la final la 18:00. Şi publicul mi s-a părut extraordinar, ne-a susţinut pe rînd, strigau:
Februarie. Cupa Fed. "Am jucat pentru prima oară Cupa Fed. O ocazie să o cunoaştem
