Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE pregăteşte noi sancţiuni împotriva Siriei, vizând stilul de viaţă luxos al cuplului Assad

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 21 aprilie 2012 ·

Uniunea Europeană pregăteşte un al 14-lea set de sancţiuni împotriva regimului sirian, limitând exporturile de material represiv, dar şi de produse de lux, pentru a ataca simbolic stilul de viaţă al cuplului Assad, au declarat vineri surse diplomatice, citate de AFP şi Mediafax.

"Sancţiunile sunt pregătite. Va trebui să vedem luni, în funcţie de evoluţia din teren, dacă miniştrii europeni ai Afacerilor Externe le adoptă sau nu", în cursul unei reuniuni prevăzute la Luxembourg, a afirmat un diplomat european.

Pe de o parte, UE vrea să extindă lista de echipamente care pot servi în scopul reprimării opoziţiei, sau care pot fi folosite la elaborarea unor asemenea produse, a subliniat el.

Unele dintre aceste produse vor fi interzise, altele vor necesita un proces de autorizare specială, de la caz la caz, a precizat diplomatul.

Pe de altă parte, UE intenţionează să anunţe interdicţia exportului de produse de lux, deşi câmpul de aplicare a acestei măsuri nu a fost încă definit, a adăugat acesta.

Atacând produsele de lux, UE vizează în manieră "foarte simbolică" stilul de viaţă al cuplului Assad, după ce presa a scris despre gusturile de lux ale soţiei preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, a recunoscut un alt diplomat european.

"Este vorba despre a face cuplul Assad, dar şi clanul său şi membrii regimului să înţeleagă că evenimentele din Siria au consecinţe şi asupra stilului lor de viaţă personal", a precizat el, recunoscând însă că aceste măsuri pot fi ocolite şi au un caracter pur simbolic.

În urmă cu o lună, miniştrii europeni au impus pentru prima dată sancţiuni împotriva lui Asma al-Assad şi a altor trei membri ai familiei sale, între care mama sa. În total, 126 de persoane şi 41 de societăţi sunt vizate de sancţiunile europene.

Pe de altă parte, UE este dispusă să acorde mijloace logistice misiunii de circa 300 de ob

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 3 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 3 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum 2 ore
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

Patru militari israelieni morţi şi doi răniţi grav în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, anunţă armata israeliană

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană anunţă vineri că patru militari au fost ucişi în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, nordul Fâşiei Gaza, relatează AFP. ”Cei patru militari au fost uciţi (...) de un dispozitiv exploziv,

Peste 1,3 tone de peşte şi preparate din peşte, retrase de la vânzare de comisarii ANPC

Mediafax acum 6 ore
În perioada 22–26 aprilie, comisarii ANPC din întreaga ţară au verificat 332 operatori economici care vindeau peşte, preparate din peşte preambalate şi conserve din peşte. Au fost constatate abateri la 278 dintre aceştia. Au fost verificate circa 30

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 2 ore
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°