A jucat nouă ani pentru România, dar din 2008 a îmbrăcat tricoul Spaniei, echipă cu care a cîştigat argintul europen şi bronzul mondial.

Are 39 de ani şi joacă în echipa naţională de handbal a Spaniei. De patru ani, de cînd a debutat în prima reprezentativă a Spaniei, Mihaela Ciobanu a cîştigat respectul colegelor. E cea mai în vîrstă dintre ele şi, deşi nu e ea titulară, a pus umărul la cele mai mari succese din istoria handbalului feminin spaniol.

Trăieşte de 14 ani în Spania, e căsătorită cu un avocat iberic, dar handbalul românesc i-a rămas în sînge. Nu uită de unde a plecat, deşi nu vorbeşte cu prea mare satisfacţie de perioada petrecută pe teren în "naţionala" României.

- Mihaela, cu ce începem? Cu trecutul sau cu prezentul?

- Începem cu începutul. (rîde) Hai să-mi mai aduc şi eu aminte de tinereţe!

- Ok. Uite povesteşte-ne despre perioada petrecută de tine la Rapid, singurul club unde ai jucat în România.

- E o perioadă foarte frumoasă, despre care pot scrie o carte. Am debutat în prima echipă la 16 ani. Eram cu regretatul Tibi Milea, Dumnezeu să-l ierte! S-a accidentat portarul titular şi am fost chemată eu. Am intrat în poartă, la prima echipă, într-un meci cu Braşovul. Şi am şi cîştigat.

- În 1993 aţi cîştigat cu Rapidul Cupa IHF. Cum a fost?

- La Rapid eram atunci un grup unit, fete numai una şi una. De gaşcă, aşa cum se spune. Bine că tonul îl dădea Tibi. Eu îmi aduc aminte că, fiind mică, la maximum ora unu trebuia să fiu acasă. Antrenorul o suna pe mama şi-mi lua biletul de voie.

- La "naţională" cînd ai debutat?

- Tot în 1993. La Mondialul din Norvegia, unde România a venit pe locul 4. Eram cu domnul Tadici şi cu Tibi Milea. Îmi aduc aminte şi acum meciul pierdut în ultimul minut cu Norvegia, aveam şansă atunci să ieşim campioane mondiale.

- Ai stat doar cinci ani la echipa naţională. După