”Nu am crezut niciodată că într-un om poate sălășlui atâta ură și aroganță cum am văzut la Cătălin Nechifor”. Este caracterizarea făcută președintelui Consiliului Județean și al PSD Suceava, Cătălin Nechifor, de către președintele Organizației Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan de la tribuna Consiliului de Coordonare Județean al partidului, care a avut loc sâmbătă, în sala mare a Casei de Cultură din municipiul Suceava.
Nechifor a fost ținta predilectă a atacurilor lansate de Balan asupra reprezentanților puterii, acuzele vizând în special ”comportamentul opresiv și discreționar” al liderului social-democrat față de primarii PDL. Balan a arătat că Nechifor, ”triumfătorul nostru conducător”, a crescut în spatele foștilor lideri social-democrați care au condus județul în trecut, însă ”a luat de la ei ce e mai rău”. ”Am crezut că odată cu venirea lui Cătălin Nechifor președinte al Consiliului Județean, un om din eșalonul doi care a stat în spatele lui Gavril Mîrza, al lui Ioan Cușnir, care a stat în spatele altor oameni și știm și în ce formulă, am crezut că a învățat. L-am văzut atunci spunând că dacă va reuși vreodată să ajungă în frunte nu va fi sub nici o formă ca cei doi și am crezut asta. A venit însă momentul să fac un gest pe care nu am crezut că am să-l fac vreodată. Domnule Mîrza, am crezut că dumneavoastră sunteți ceea ce poate reprezenta răul în PSD. Îmi cer scuze, Cătălin Nechifor v-a depășit.”, a declarat Ioan Balan.
”Nu am crezut niciodată că într-un om poate sălășlui atâta ură și aroganță cum am văzut la Cătălin Nechifor”. Este caracterizarea făcută președintelui Consiliului Județean și al PSD Suceava, Cătălin Nechifor, de către președintele Organizației Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan de la tribuna Consiliului de Coordonare Județean al partidului, care a avut loc sâmbătă, în sala mare a Casei de Cultură din muni