Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condiţii mai bune pentru câinii de la azilul din Stupini

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 13 mai 2013 ·

Englezii de la asociaţia LoveUnderDog au finanţat o parte dintre lucrările care s-au efectuat aici

Uneori, viaţa de câine nu este chiar atât de rea precum lasă să se înţeleagă cunoscuta expresie. Acest fapt poate fi certificat de către câinii de la azilul din Stupini, dacă aceştia ar putea vorbi. Au făcut-o însă în locul lor englezii de la asociaţia LoveUnderDog, care au finanţat o parte dintre lucrările care s-au efectuat aici în ultima vreme pentru ca orice câine care ajunge la azil să beneficieze de condiţii mult mai bune. Fundaţia britanică a trimis nu numai bani, ci şi tone de mâncare pentru câinii care sunt cazaţi la azilul braşovean şi va continua să sprijine activitatea de aici.

„Am reuşit, într-o perioadă relativ scurtă, de două luni şi jumătate, să mărim şi numărul adopţiilor către persoanele fizice – 25 de câini au fost daţi spre adopţie în această perioadă, ca să nu mai vorbesc de cei peste 150 preluaţi de Asociaţia «Milioane de Prieteni», tot spre adopţie. Suntem pe drumul cel bun! Sigur, nu am ajuns la final şi întotdeauna e loc de mai bine, dar, în prezent, numărul de câini este normal într-un adăpost, condiţiile de detenţie sunt, cât de cât, acceptabile, câinii sunt hrăniţi corespunzător datorită acestui parteneriat existent la Braşov, Primărie – Asociaţia «Milioane de Prieteni». O primărie nu are vocaţie de serviciu de protecţia animalelor. Ea trebuie să asigure siguranţa cetăţenilor şi, din acest motiv, prinde aceşti câini. Lucrând împreună, le putem oferi o viaţă mai bună animalelor şi îmi doresc foarte mult ca această experienţă să fie una reuşită, să putem fi un exemplu pozitiv şi pentru alte oraşe”, spune Cristina Lapis, reprezentantul Asociaţiei „Milioane de Prieteni”. Englezii de la LoveUnderDog s-au arătat de-a dreptul încântaţi de felul în care s-au îmbunătăţit condiţiile pentru câini la Stupini şi chiar au adoptat câţiva

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum 56 minute
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 17 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 18 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

UPDATE - Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 21 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

Ceasul de buzunar al celui mai bogat om de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

Mediafax acum 28 minute
Un ceas de buzunar din aur care a fost recuperat de la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut pentru suma record de 1,175 milioane de lire sterline. Ceasul a fost vândut sâmbătă unui colecţionar privat din SUA pentru cea mai mare sumă obţ

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum o ora
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°