În urmă cu ceva vreme mi-a atras atenţia la Radio România Actualităţi (RRA) câteva zile la rând o dramatizare difuzată în serial a unei piese cu acţiunea în Kazahstan.
Micuţa gară din stepa kazahă, de la poalele munţilor Altai, dar şi vieţile personajelor ce se desfăşurau în spaţiul restrâns înconjurat de vastitate, dezvăluiau un univers oarecum misterios. Doar oarecum, pentru că vieţile ce se derulau pe calea undelor radio semănau foarte mult cu vieţile unor familii din micuţe gări din câmpia Bărăganului românesc, în anii ’50-’60. Cosmodromul de la Baikonur, pomenit din când în când, te retransporta în stepa kazahă.
Teatrul radiofonic mi l-a reamintit pe unchiul meu, ţăran din Muntenia, care iubea să călătorească, să vadă lumea. Cum în urmă cu 30 de ani nu prea aveai alternative de ieşire din România, printre excursiile pe care le-a făcut a ales de câteva ori destinaţia URSS. De câteva ori, pentru că a fost impresionat de Moscova, Leningrad... Una dintre excursii s-a extins aproape fără voia lui şi în fostele republici sovietice preponderent islamice. Aşa a ajuns să se minuneze şi să ne povestească şi nouă despre Baku, dar mai ales despre Alma-Ata, capitala de atunci a RSS a Kazahstanului.
Nu vizitase decât capitala, dar îl impresionaseră atât arhitectura kazahă cât şi oamenii locului. Mai mult, a reuşit în scurta lui vizită să găsească şi un localnic de origine română, în fine, moldovenească!
20 de ani de independenţă
Acum, când ţări importante ale lumii, în frunte cu Statele Unite ale Americii, se grăbesc să felicite Kazahstanul la sărbătorirea aniversării a 20 de ani de când ţara şi-a declarat independenţa, pe 16 decembrie 1991, ultima dintre republicile sovietice care se declara independentă, iar fostul lider devenea preşedinte, îmi este mult mai uşor să povestesc despre minună
