Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studiu IRES: Românii nu sunt interesaţi de parlamentare

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 27 noiembrie 2012 ·

Românii nu sunt interesaţi de campania electorală şi nu-şi cunosc decât în mică măsură candidaţii din colegiile în care locuiesc, relevă un studiu sociologic realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

„La mijlocul campaniei electorale, mai puţin de jumătate dintre alegători ştiu cine candidează pentru funcţia de deputat în colegiul de care aparţin şi puţin peste o treime ştiu cine sunt candidaţii pentru Senat. Peste jumătate dintre români nu au urmărit, până în acest moment, campania electorală a candidaţilor din colegiul lor“, se menţionează în concluziile cercetării.

De asemenea, potrivit IRES, există mulţi români indecişi cu privire la votul pe care îl vor acorda pe 9 decembrie. „4 din 10 români sunt nehotărâţi în privinţa acestui aspect, 37% spun că ştiu sigur pe cine ar vota, 19% declară că au o idee în această privinţă, dar nu este definitivă, iar 5 % susţin că nu vor merge la vot. În pofida gradului ridicat de nehotărâre, 44% dintre respondenţi susţin că această campanie nu îi va determina să îşi schimbe opţiunea de vot“, relevă studiul IRES. Din cercetarea sociologică mai reiese că pentru cei mai mulţi, opţiunile de vot rămân aceleaşi ca în 2008, dar gradul mare de indecizie persistă. „28% dintre respondenţi spun că vor vota, la alegerile din decembrie, cu acelaşi candidat pentru funcţia de deputat ca şi la alegerile precedente, dar 25% nu ştiu pentru moment cum vor proceda. 25% dintre cei chestionaţi nu-şi schimbă opţiunea faţă de 2008 în ceea ce priveşte votul pentru senatorul care îi va reprezenta, iar 24% nu ştiu cum vor proceda“, mai arată sondajul IRES.

Directorul IRES, sociologul clujean, Vasile Dâncu susţine că spre deosebire de campania electorală de la alegerile parlamentare din 2008, mesajele transmise de candidaţii de acum sunt palide, iar mulţi dintre aceştia sunt nişte necunoscuţi. Mai

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 28 minute
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Două avioane s-au ciocnit la un show aviatic în Portugalia. Un pilot a murit

Mediafax acum 19 minute
PAF, care a organizat spectacolul la o bază aeriană din Beja, la 180 km sud de Lisabona, a precizat că accidentul a implicat avioane din patrula acrobatică YAK STARS. Patrula include piloţi portughezi şi spanioli şi a fost descrisă de PAF ca fiind „

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum o ora
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum o ora
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 2 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 7 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 7 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Geoană spune că este „tot mai aproape” de momentul în care va lua o decizie privind revenirea în politică

HotNews acum 2 ore
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat duminică, la lansarea cărţii sale, „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, la Botoşani, că este tot mai aproape de momentul în care va lua o decizie cu pr

Un tânăr a murit după ce a căzut în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt

Mediafax acum o ora
Un tânăr de 19 ani a murit după ce a căzut, sâmbătă seara, în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt. Corpul lui a fost găsit duminică dimineaţa.

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°