Inovaţia ei i-a ajutat pe tinerii de 17 ani să înţeleagă, în sfârşit, o poveste.
În urmă cu o lună, Microsoft a invitat la Washington, la Forumul "Partners in Learning" (Parteneri pentru Educaţie), 700 de educatori şi profesori inovativi din toată lumea, care folosesc tehnologia în procesul de predare.
Printre ei s-a aflat şi Lucia Matei, de 26 de ani, profesor educator la Centrul Şcolar Arad. Până să ajungă la Washington, Lucia a câştigat competiţia naţională şi pe cea europeană de proiecte inovative, organizată de Microsoft.
Tânăra a studiat Psihologia şi lucrează de doi ani la Centrul Şcolar Arad, unde învaţă elevi cu deficienţe. După orele de curs, face cu ei stimulare cognitivă, terapie prin joacă ori ocupaţională, îi învaţă să fie independenţi, să se exprime şi să aibă încredere în ei.
Clasa de care se ocupă mai îndeaproape este alcătuită numai din copii cu retard sever, care au aproape 18 ani, dar cunoştinţe şi capacităţi la nivel de clasa I.
Pentru ei, nici măcar clasicele poveşti nu au vreo noimă. Aşa că Lucia, ajutată de alte două profesoare, a decis să îi stimuleze folosind calculatorul.
O revelaţie pentru copii
A ales patru poveşti clasice, le-a scurtat şi adaptat, le-a împărţit pe secvenţe şi le-a pus în PowerPoint. A introdus butoane, animaţie, sunet şi multă culoare, cât să-i captiveze pe tineri, şi le-a proiectat poveştile în atmosferă de cinema. La final, au avut loc discuţii şi fiecare a spus, cum a putut, ce a înţeles.
Nimic revoluţionar, însă pentru copiii cu capacităţi reduse această experienţă a fost o adevărată revelaţie.
Programul nu s-a oprit aici. Tot în PowerPoint, Lucia le-a făcut jocuri, ghicitori, întrebări cu variante de răspuns, exerciţii matematice, toate în formă interactivă şi cu referire la personajele de poveste.