Doi judecători ai Tribunalului Bucureşti arată, în motivarea deciziei de eliberare a lui Adrian Năstase, că nu pot cenzura opiniile personale ale fostului demnitar şi că acestea, indiferent care sunt, nu pot duce la o prelungire a executării pedepsei sau la neacordarea eliberării condiţionate.
Doi dintre cei trei judecători care au decis în sensul eliberării fostului demnitar, Florentina Vasilăţeanu şi Cleopatra Ioana Şipoteanu, arată în documentul citat că nu poate fi acceptată critica Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) potrivit căreia Năstase nu prezintă semne de îndreptare, date fiind materialele pe care acesta le postează pe pagina de blog personală.
"Oricum ar gândi intimatul condamnat Năstase Adrian despre sine şi despre instituţiile juridice româneşti - aşa cum aceste gânduri şi opinii au fost publicate în articole sau pe blog - ele corespund dreptului său de a-şi păstra libertatea conştiinţei şi a opiniilor, nu au depăşit limita acestui principiu constituţional şi, nu în ultimul rând, nu pot fi apreciate ca «probe directe» care au afectat conduita intimatului condamnat în asemenea măsură încât să se constate că nu există dovezi temeinice de îndreptare, împrejurare care ar duce la respingerea propunerii de liberare condiţionată", se arată în motivarea deciziei Tribunalului Bucureşti.
Instanţa precizează că Adrian Năstrase a fost un deţinut-model şi a îndeplinit toate condiţiile prevăzute de lege pentru a fi eliberat condiţionat.
Astfel, judecătorii notează că Năstase a fost disciplinat şi stăruitor în muncă, după cum rezultă clar din caracterizarea inculpatului anexată procesului verbal al comisiei de liberări condiţionate din penitenciar. Mai mult, acesta s-a comportat exemplar, nu a fost sancţionat de conducerea penitenciarului, ci recompensat.
"Tribunalul constată că cele nouă luni petrecute în detenţie reprezintă timp