Fiecare gospodărie din UE poate avea, în prezent, o conexiune în bandă largă de bază, datorită disponibilității la nivel paneuropean a serviciilor în bandă largă prin satelit.
Conexiunile prin satelit sunt acum disponibile în toate cele 28 de state membre, ceea ce înseamnă că orice european poate contracta un abonament prin satelit, inclusiv cele trei milioane de persoane pentru care nu există încă acoperire prin rețelele în bandă largă fixe și mobile.
Obiectivul UE a fost realizat înainte de termen, iar următoarea etapă este oferirea de servicii în bandă largă de mare viteză pentru toți.
„Datorită acoperirii suplimentare furnizate de serviciile în bandă largă prin satelit, ne-am realizat obiectivul pentru 2013 privind asigurarea accesului tuturor cetățenilor la serviciile în bandă largă. Aceasta este o realizare majoră pentru cetățenii europeni,” a declarat Neelie Kroes, vicepreședintele Comisiei Europene
Până la sfârșitul anului 2012, 99,4% din gospodăriile din UE aveau acces la servicii de bază în bandă largă, fixe sau mobile, inclusiv 96,1% din gospodăriile situate în zonele rurale. Însă, din cele 0,6 procente rămase (sau aproximativ 3 milioane de cetățeni) făceau parte numeroase familii și întreprinderi din zone izolate sau rurale, unde desfășurarea serviciilor fixe sau mobile în bandă largă este mai dificilă și mai costisitoare.
Mulți europeni nu își dau seama că serviciile în bandă largă prin satelit reprezintă o opțiune pentru ei. Acesta este motivul pentru care Neelie Kroes a lansat broadbandforall.eu („servicii în bandă largă pentru toți”), un serviciu dezvoltat de Asociația Europeană a Operatorilor de Satelit (ESOA) care permite cetățenilor să verifice rapid ce opțiuni au la dispoziție în privința serviciilor în bandă largă prin satelit.
Există 148 de sateliți care oferă servicii c