Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista „TIME“: Eurovisionul, un concurs „ciudat şi uimitor“

Publicat in Adevarul, vineri 24 mai 2013 ·

Eurovision 2013 a ajuns la final. Cu toate acestea, impresiile pe care finaliştii le-au lăsat asupra publicului internaţional persistă. Într-un articol recent, revista „TIME“ încearcă să le ofere americanilor o perspectivă asupra spectacolului de anul acesta, dar mai ales asupra prestaţiei lui Cezar Ouatu, reprezentantul României.

Eurovisionul este un concurs fermecător datorită amalgamului de artişti participanţi şi a diverselor genuri de muzică ce pot fi auzite în concurs. De la balade „fără sare şi piper“ la puneri în scenă elaborate şi teatrale, menite să distragă atenţia de la melodia propriu-zisă, la Eurovision le poţi vedea pe toate, iar anul acesta interpretul care a ales să facă show a fost Cezar Ouatu, reprezentantul României.

Potrivit celor de la „TIME“, showul lui Cezar „The Voice“ „te lasă cu gura căscată“, datorită vocii sale, a costumului de tip anii ’50, dar şi a expresiei faciale pe care interpretul o are, desemnându-l pe Cezar drept „ciudatul“ de anul acesta. „Showurile de genul celui lui Cezar, care ar trebui să fie groaznice, dar care, într-un mod uimitor te inspiră sunt ceea ce fac din Eurovision un concurs bizar, dar plăcut, în care se afirmă încă o dată puterea muzicii pop“, descrie revista „TIME“ concursul european. Foto Finala Eurovision 2013 în imagini

Deşi în ultimii ani concursul a pus mai mult accent pe spectacol decât pe calitatea pieselor interpretate, Eurovisionul poate fi considerat un melanj de genuri reuşit, iar câştigarea competiţiei aduce cu sine o imensă doză de mândrie naţională. Determinarea de care dau dovadă toţi concurenţii face ca showul să fie cu atât mai incitant şi spectaculos.

Cu toate astea, este ştiut faptul că, de cele mai multe ori, în memoria telespectatorilor nu va rămâne neapărat melodia câştigătoare, ci cea care a avut un show exuberant/controversat. Cu siguranţă spectacolul oferit de r

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 45 minute
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum o ora
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 2 ore
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°