Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CHRISTIAN MITITELU: Goana după aur

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 8 octombrie 2009 ·

Preţul aurului a atins săptămâna aceasta niveluri-record, semn de neîncredere a pieţelor.

În general, preţul aurului creşte când se apropie festivalul indian Diwali, care cade anul acesta pe 17 octombrie (indienii fiind mari amatori de aur), dar şi Crăciunul. Dar asta nu explică ascensiunea susţinută, care se îndreaptă spre 1050 dolari uncia.

Cauza este mai degrabă îngrijorarea pieţelor. Întâi, că relansarea economiei americane va genera inflaţie, ceea ce va duce la scăderea, în continuare, a cursului de schimb al dolarului. În ultimile 7 luni, dolarul a cunoscut un declin de 15% în raport cu principalele monede ale lumii, invers proporţional, de altfel, cu scumpirea aurului.

Apoi, există suspiciunea că administraţia Obama, deşi se pronunţă pentru un dolar puternic, nu se va strădui să intervină, deoarece un dolar mai slab ar stimula exporturile americane şi ar înlesni ieşirea din recesiune. S-ar uşura până şi rambursarea datoriei acumulate, care se apropie de 12 trilioane de dolari.

În acest context, pieţele se orientează spre investiţii mai atrăgătoare – în speţă aurul şi alte metale pentru care există cerere puternică, cum ar fi cuprul.

Ultima modificare în raportul dolar-aur survine şi pe fondul relatării publicate săptămâna aceasta de cotidianul britanic „The Independent”, potrivit căreia guvernatorii băncilor centrale din China, Rusia, Japonia, Arabia Saudită şi ai monarhiilor din Golful Persic, dar şi Franţa, s-ar fi consultat în secret în legătură cu posibilitatea înlocuirii treptate a dolarului ca monedă în care se tranzacţionează ţiţeiul.

Astfel, potrivit ziarului, s-ar preconiza introducerea, peste nouă ani, a unei monede paralele, bazată pe un coş format din yuanul chinezesc, yenul japonez, euro şi o nouă valută plănuită de ţările din Consiliul de Cooperare al Golfului.

@N

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 11 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°