“Am convingerea ca institutiile publice deconcentrate (altfel spus, directiile judetene de spitale, scoli, apele romane, sport etc.) trebuie conduse de catre profesionisti.” scrie Andreea Vass (“Ordon: deconcentrate politizate!”), o convingere pe care sunt convins ca o impartaseste toata lumea. Insemnarea continua ulterior cu o intrebare: “Chiar nu putem construi un sistem de indicatori de performanta seriosi, credibil, dezbracat de criteriul apartenentei politice?”
Intrebarea, asa cum e formulata de autoare, pare sa aiba ceva retoric, e echivalentul unei afirmatii: de buna seama am putea construi un astfel de sistem, dar… Si aici afirmatia se opreste. “Dar…” ? Chiar asa, dar ce? Mai mult, la cine se refera acel plural? Cine sa construiasca? Si, in fine, ca sa arat ca dilema formulata retoric de dna Vass este in fapt un cat se poate de reala, am si eu o intrebare retorica: pai, sistemul nu este deja construit asa? Nu a functionat asa pana acum? Nu va functiona asa de acum incolo? Chiar OUG nr 37/2009, sursa acestei dispute, cea care a des- si reinfiintat in bloc posturile din “deconcentrate”, vorbeste de numire pe baza de proiecte de management, de concurs, de comisie de specialisti. Si atunci? Cine si ce are sa-i reproseze? Pe ce temei? Pe ce baza e acuzata ca instrument de “politizare”?
Pe baza experientei, desigur. Cum spuneam, intrebarile sunt retorice. Comisiile si concursurile si proiectele sunt din aceeasi categorie cu licitatiile cu care se acorda contracte: teoretic ar trebui sa aleaga cea mai buna oferta, in practica iese cine trebuie sa iasa, asa cum au fost nenumarate exceptii. Nu spun ca instrumentele sunt proaste, as spune chiar ca pot fi utile, …dar raman instrumente, pot sa fie ocolite sau chiar abuzate. In final, conteaza cine le aplica.
E un banc sau o anecdota despre un profesor emerit care se insoara cu o miss blon
