Nu ştim decît să ne jelim şi să ne fălim enorm.
Cam cît o repriză de fotbal au discutat domnii Paszkany şi Crăciunescu dacă mingea a trecut linia porţii, la Cluj, cînd CFR ul conducea cu 2-1 şi putea fi 3-1. Patronul clujean era ferm convins că li s-a luat un gol valabil, ca pînă la urmă s-o dea remiză, în sensul că a fost “eroare umană” de arbitraj. Personal, am văzut că mingea, în aer, a trecut de linia porţii, dar în aer, desigur, nu există linie…
S-a apreciat că discuţia celor doi domni a avut meritul de a fi civilizată, adică fără atac la persoană şi la mamele respective. N-a fost totuşi prea lungă? Nu - căci din asemenea discuţii civilizate învăţăm să judecăm în fotbal. E unul dintre cele mai prăpăstioase clişee, acela că, discutînd ore întregi, învăţăm fotbal. Aiurea! Nu învăţăm nici măcar să discutăm, d-apoi fotbal… De cînd ţin un creion între degete ca ziarist de fotbal, m-am plictisit pînă peste cap să tot aud că învăţăm - din greşeli, din eşecuri, din bătăi cumplite, numai din succese nu.
Am multe momente cînd cred că nu învăţăm decît să glumim, ceea ce îmi place foarte mult. Dar nu! Din nenorocire - mare nenorocire! - nu se glumeşte deloc. Am “învăţat” bine să ne lamentăm, să urlăm, să răguşim, să facem din indignare o permanentă stare de spirit. Mi se va replica: “Ei, şi ce? Nu e cazul să fim tot timpul indignaţi?” Ba da, e plină Europa de indignaţi, cu o condiţie: să nu fim excesivi şi în lăudăroşenie! Nu am învăţat nimic nici în acest domeniu: cînd ne fălim - există asemenea momente abrupte - nu ştim să folosim superlativul şi o dăm pe enorm.
Cred că fotbalul e singur capitol din viaţa acestei ţări în care enormitatea duduie; nu putem spune că avem o economie formidabilă, o preşedinţie extraordinară, un şef al opoziţiei impecabil - în schimb, Tănase este fabulos cu Chiajna, Cătălin Munteanu e un pasator senzaţional, nu mai ştiu
