Societatea RAJA SA continuă dezvoltarea Programului Operaţional Sectorial de Mediu - Axa 1 „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată". Acestea sunt primele două proiecte din cele 41 care urmează să fie semnate în viitorul apropiat. Valoarea proiectelor se ridică la 246 de milioane de euro.
Astfel, ieri, la sediul societăţii, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, au fost semnate două contracte: „Conducta de descărcare în Marea Neagră a Staţiei de Epurare Mangalia" şi „Reabilitarea Staţiei de Epurare ape uzate Eforie Sud". Contractul de realizare a investiţiei „Reabilitarea Staţiei de Epurare ape uzate Eforie Sud" a fost semnat cu firma Betoane & Rohrbau C.F. Thymian GmbH&Co.KG şi are ca termen de finalizare luna februarie 2013. „În urma realizării acestei investiţii, staţia de epurare Eforie Sud va deveni una dintre cele mai moderne din România, prin introducerea treptei terţiare de tratare a apelor uzate.
Altfel spus, vom vărsa în Marea Neagră apă de izvor. De aceea, vom negocia cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturii să ne permită să folosim această apă în agricultură", a declarat Felix Stroe, directorul general al companiei RAJA SA. La rândul său, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a precizat că proiectul va avea un impact social. „Vor fi create mii şi mii de locuri de muncă. De asemenea, va crea şi un impact de mediu, adică vom putea arbora pe plaje steagul cu delfini. Ceea ce înseamnă că apa de îmbăiere nu este poluată", a menţionat Nicuşor Constantinescu. Contractul de lucrări „Conducta de descărcare în Marea Neagră a Staţiei de Epurare Mangalia" este parte componentă a Proiectului „Reabilitare şi modernizare a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în regiunea Constanţa - Ialomiţa". Alocarea investiţiilor pentru oraşul Mangalia se ridică la 9.613.650,56 euro, din