Mesajul a fost trimis. Multumesc!

11 persoane cercetate pentru încăierare şi păzite de mascaţii poliţiei

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 18 septembrie 2012 ·

Nu mai puţin de 11 persoane, membre a două familii din Vicovu de Sus care locuiesc la câţiva metri una de cealaltă, sunt cercetate pentru încăierare, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Duminică după-amiază, în jurul orei 17:30, poliţia a fost sesizată prin 112 despre scandalul dintre cele două familii. Poliţiştii au numărat 11 persoane implicate în încăierarea care a avut loc, persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 51 de ani.

Patru persoane au ajuns la spital, cu multiple traumatisme, iar mai multe geamuri de la casele scandalagiilor au fost sparte, fiecare tabără acuzând-o pe cealaltă de distrugerile provocate, precum şi pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe.

“Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, identificarea tuturor martorilor, individualizarea activităţii infracţionale a tuturor participanţilor şi tragerea la răspundere penală a acestora”, se arată în comunicatul poliţiei.

IPJ Suceava precizează că pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi pentru a se descuraja eventuale acte de agresiune între părţile implicate, în zona producerii evenimentului au rămas poliţişti din localitate, precum şi o grupă a Serviciului de Intervenţie Rapidă.

Nu mai puţin de 11 persoane, membre a două familii din Vicovu de Sus care locuiesc la câţiva metri una de cealaltă, sunt cercetate pentru încăierare, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Duminică după-amiază, în jurul orei 17:30, poliţia a fost sesizată prin 112 despre scandalul dintre cele două familii. Poliţiştii au numărat 11 persoane implicate în încăierarea care a avut loc, persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 51 de ani.

Patru persoane au ajuns la spital, cu multiple traumatisme, iar mai multe geamuri de la casele scandalagiilor au fost sparte, fiecare

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 28 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 25 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 5 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

15°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°