Guvernul a aprobat ieri proiectul de lege prin care clauzele abuzive din contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, vor putea fi denunţate de la 1 octombrie.
Ieri capital.ro informa că premierul Victor Ponta, aflat în vizită la inaugurarea lucrărilor de metrou de pe şantierul viitoarei staţii Academia Militară, că vor rămâne în dezbatere publică încă o săptămână atât Codul Insolvenței, cât și Codul Rutier.
Ulterior, la începutul ședinței de guvern, de ieri, prim-ministrul a declarat că "Insolvența la fel, este o situație economică cu care ne confruntăm. Lucrurile bune din economie sunt evidente, însă, în continuare, avem firme și oameni care nu dau taxe la stat, dar pe urmă ne spun cum e mai bine și cum să dăm mai mulți bani, dar ei nu plătesc nicio daxă la stat. Ori trebuie să spunem foarte clar care este rolul insolvenței: de a ajuta firmele cinstite să treacă peste perioade grele, iar pe escroci să-i închidem. Escrocii care intră în insolvență doar să falimenteze, să nu plătească taxe, nu sunt un lucru bun pentru țară. Toate aceste lucruri discutați-le încă o data și haideți să luăm decizii. Săptămâna viitoare, domnule ministru, Insolvența, Codul rutier dacă mai aveți nevoie de două săptămâni, două săptămâni".
Totuși, în timpul ședinței de guvern, Executivul a decis să aprobe proiectul de lege pentru modificarea și completarea OUG nr. 89/2006 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurare și/sau de reasigurare, a societăților de servicii de investiții financiare și a societăților de administrare a investițiilor dintr-un conglomerat financiar, a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și a legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.
@N