”Amarillo Slim”, cel mai mare gambler şi jucător de poker din istoria omenirii, s-a stins la 83 de ani. Cînd mergeţi spre agenţii, trimiteţi un gînd bun pentru el. Merită!
Pişicher, mare pişicher. Stilul acela de yankeu căruia începe să-i placă viaţa după al patrulea degetar de whisky. Avea şi vorbele la dumnelui. Văzuse lumina nopţii, pentru că fusese bătut la funduleţ pe la 03:00, în Amarillo, Texas, deci furase ceva şi din orgoliul localnicilor. “Mă bucur că în ultimii cincizeci de ani populaţia din orăşel a rămas constantă. De fiecare dată cînd o domnişoară rămînea grea, un bărbat îşi lua tălpăşiţa”, glumea el.
Lumea l-a aflat în 1972, cînd a cucerit World Series of Poker. “Omule, te aşezi la masă şi, primul lucru, cauţi «fazanul» de jumulit. Dai un ocol, dacă nu zăreşti mutre de papleacă, e nasol, înseamnă că fazanul eşti tu!”, avea filosofia de joc. Rupea tot. Juca, paria, paria, juca. L-a prins pe L.B. Johnson, al 36-lea preşedinte al SUA, şi l-a “curentat” rău la poker. La fel şi cu Nixon. S-a apucat de turnee. Purta o pălărie de cowboy, împănată cu un cap de şarpe cu gura deschisă. Reptila îl muşcase cîndva…
Escobar a vrut să-l arunce din elicopter
Era omul-spectacol. Făcea show fără a deschide gura. Punea pariuri din orice. Dar nu nebuneşti, ci cu cap, gîndite. Trăia pentru asta. În 1990, l-au scos dintr-un cazino, i-au pus un sac pe cap, l-au suit într-un elicopter, au deschis o uşă şi au început să numere pînă la zece. Gorilele lui Pablo Escobar îl confundaseră…”Omul de zăpadă” şi-a cerut scuze, au băgat o mînă, două, i-a luat banii şi au rămas tovarăşi. Pe drumul de întoarcere, l-a prins pe Willie Nelson, cel cu vocea de 24 de carate. “Punem prinsoare că te împuţinez la domino?”, l-a întrebat. Au jucat la Las Vegas, o noapte întregă. Împuţinarea a fost de 300.000 de dolari.
A ochit un făzănel. “Nepoate, luăm la cotă că love
