Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şase fete cucuiete! » România e în topul ţărilor reprezentate în prima sută a tenisului feminin

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 26 octombrie 2011 ·

România are, pentru prima dată în istorie, şase reprezentante în Top 100 WTA. E pe locul patru în lume, depăşind Spania, China sau Marea Britanie

Niciodată România nu a avut mai multe reprezentante în primele 100 de jucătoare ale lumii în clasamentul WTA. După ce Alexandra Cadanţu a pătruns şi ea în lista selectă a jucătoarelor, numărul "tricolorelor" a ajuns la şase! Doar trei ţări sînt peste România în ceea ce priveşte numărul de jucătoare din Top 100: Rusia, liderul autoritar, cu 12 reprezentante, Cehia şi Franţa, fiecare cu cîte 7! Franţa ne întrece însă doar pentru că are nu mai puţin de trei jucătoare pe ultimele locuri: 94, 97 şi 100.

Sînt şi ţări însă cu mare tradiţie în tenis care sînt cu mult în spatele nostru. Spania, de exemplu, are în momentul de faţă doar patru reprezentante, iar Marea Britanie trei. România se mai mîndreşte cu ceva. E pe acelaşi palier cu Statele Unite ale Americii, Germania şi Italia, care au şi ele şase jucătoare în ierarhia WTA.

Danemarca, ţara care dă liderul clasamentului feminin, pe Caroline Wozniacki, nu mai are şi un alt nume pe tabloul cu prima sută de jucătoare.

Româncele din Top 100

Monica Niculescu - locul 29

După ce a jucat prima finală din carieră, la Luxemburg, Monica Niculescu a ajuns pe cel mai bun loc ocupat vreodată în clasamentul WTA. Tot în 2011 a realizat şi cea mai bună performanţă la un turneu de Mare Şlem, turul 4 la US Open. Anul acesta a învins-o pe Na Li, numărul 6 mondial, şi a ajuns în semifinale la Beijing. La 24 de ani, Monica a cîştigat din tenis 1.480.814 dolari

Irina Begu - locul 40

2011 a fost anul în care Irina Begu a scos capul în circuitul WTA, intrînd în prima sută. A urcat peste 200 de locuri în doar un an şi a jucat primele sale finale, ambele pierdute însă: la Marbella (Spania) şi la Budapesta. La Marbella a trecu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 9 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 5 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 10 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 7 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 9 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 8 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 8 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°