UPDATE. Andrei Marga a demisionat, luni,din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, potrivit Realitatea TV.
_ _ _ _
UPDATE. Revocarea lui Andrei Marga din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR) se va afla pe ordinea de zi a plenului Senatului de marţi dimineaţă, a decis Biroul permanent al acestui for legislativ, informează Mediafax.
_ _ _ _
Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat au cerut, luni, revocarea lui Andrei Marga din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), urmând ca propunerea să fie înaintată Biroului permanent al Senatului, informează Mediafax.
"În conformitate cu solicitarea făcută în Biroul Permanent (al Senatului, n.r) de lunea trecută, comisiile reunite de cultură şi politică externă au analizat situaţia documentelor prezentate de ICR, în conformitate cu legea, ne referim la raportul de activitate al ICR pe anul 2012 şi pe contul financiar pe 2012. (...) Am constatat că, pentru prima dată, o instituţie aflată în subordinea Senatului nu a respectat legea (...) În consecinţă, am supus votului comisiilor reunite aflate în cvorum propunerea ca, pentru a evita astfel de situaţii, conducerea operativă a Institutului Cultural Român, respectiv preşedintele ICR, Andrei Marga, şi cei doi vicepreşedinţi (Horia Gârbea şi Vladimir Simon, n.r.) să fie demişi. Această propunere a fost votată cu o largă majoritate, 11 voturi «pentru», 4 «împotrivă»", a declarat preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, Georgică Severin.
De asemenea, preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat a declarat că "propunerea va fi înaintată Biroului Permanent şi acesta va decide dacă propunerea va fi înaintată Senatului".
Senatorul liberal Călin Popescu Tăriceanu a propus, luni, la începutul şedinţei reunite, ca accesul presei să fie interzis pe durata discuţ