Nu înţeleg de ce e frig afară. Nu înţeleg, pentru că, potrivit tuturor datelor şi circumstanţelor, ne aflăm în Columbia, nu în România: avem jafuri armate, împuşcături în plină stradă, furturi de armament, corupţie în armată, baroni locali şi tone de cocaină în porturi. Dacă cineva şi-a închipuit că ţara aceasta va merge spre mai bine, după alegerile din 2008, ei bine, s-a înşelat amarnic, situîndu-se la limita dintre naivitate şi prostie. Iar cine dă vina pe criză e de-a dreptul răuvoitor şi orb cu bună ştiinţă. Nu criza economică împinge hoţii să omoare cetăţeni în plin centrul oraşului, nu din cauza crizei se fură mitraliere din depozite militare, nu criza face din România una dintre principalele ţări de tranzit de droguri de mare risc. Ceea ce face criza, în schimb, este să scoată la iveală incapacitatea totală a clasei politice de a se reforma sau măcar de a gîndi vreo idee coerentă. Odată cu demisia de la Interne a lui Liviu Dragnea, PSD i-a arătat lui Ion Iliescu că s-a înşelat: nu doar Geoană este „prostănac“, ci cam trei sferturi din partidul pe care îl conduce. Restul, de un sfert, sînt „deştepţii“ care nu se bagă la funcţii în ministere, pentru că nu vor să-şi expună afacerile murdare şi corupţia în faţa presei şi a DNA-ului. Şi nu vor, de asemenea, să piardă privilegiile din teritoriu. Şi mai sînt, bineînţeles, Mitrea, Năstase şi Iliescu – şantieristul, intelectualul de stînga şi mentorul marxist, un trio care dă sarea şi piperul acestui ghiveci de nesimţire, corupţie, minciună şi sete de putere. În prelungirea acestui ghiveci, ca o confirmare şi o încununare a lui, stau alţi doi stîlpi de nădejde ai originalei noastre democraţii: Emil Boc (şi PDL) şi Traian Băsescu. Logoreea primului, mascată sub numele de „discurs responsabil“, a fost menită să ne ameţească şi să ne seducă; n-a reuşit decît să devină un bîzîit enervant şi o marcă a noului tip d