„Roş-albaştrii“ au câştigat semifinala cu Dinamo, iar sâmbătă, la Bucureşti, vor disputa finala în compania Ştiinţei din Baia Mare. Trei victorii a reuşit Steaua în faţa lui Dinamo în această ediţie de campionat, însă cea de sâmbătă, din semifinalele Diviziei Naţionale, a fost şi cea mai clară (33-22). Patru încercări au marcat steliştii în disputa cu eternii lor rivali, iar ultima dintre ele, a lui Cătălin Fercu - intercepţie în zona terenului propriu de 22 de metri, urmată de o cursă solitară -, a dovedit superioritatea echipei din Ghencea.
Bine grupaţi în defensivă, cu o înaintare ţeapănă, având în Florin Dascălu şi Dan Dumbravă doi oameni care au jucat bine cu piciorul - ultimul s-a remarcat şi prin câteva placaje la Cosmin Raţiu, dar şi prin faptul că a intervenit împăciuitor atunci când spiritele erau încinse -, oamenii lui Marin Moţ, Costică Florea şi Daniel Boldor au controlat ostilităţile în permanenţă, detaşându-se rapid, iar apoi conservând un avantaj liniştitor pe tabela de marcaj.
În plus, Steaua a ştiut să reacţioneze cu rapiditate atunci când a recuperat balonul, Fercu stârnind panică atunci când a avut balonul.
„Vrem să redevenim campioni!“
Veteran al „roş-albaştrilor“, talonerul Marcel Mihalache (38 de ani) nu şi-a putut ascunde satisfacţia pentru victorie şi calificarea în finală: „Victoria aceasta are o valoare mare. Nu numai că ne-am calificat în finală, dar i-am învins şi pe dinamovişti. Ne-am dorit foarte mult să câştigăm, mai ales după cei doi ani în care am pierdut titlul în faţa lor“, a declarat cel care este la Steaua din 1995 şi care în acest răstimp a câştigat de patru ori titlul naţional (1999, 2003, 2005 şi 2006).
Uriaşul jucător (are 102 kilograme) crede că acest succes se datorează lotului mai valoros şi mai închegat pe care îl are Steaua, echipă care a rămas la