Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opinia Zilei | Constanda trimite portăreii la primărie

Publicat in Libertatea, joi 7 iulie 2011 ·

Şocantă sentinţa de ieri a Tribunalului Municipiului Bucureşti, în procesul intentat de omul de afaceri Costică Constanda Primăriei Capitalei. Până când nu va apărea motivarea detaliată a deciziei instanţei, un lucru e cert: Municipalitatea a fost obligată să-i plătească lui Constanda, drept daune, în interminabilul scandal parcul Bordei, exorbitanta sumă de 165 de milioane de euro! Echivalentul a 15% din bugetul Bucureştiului, echivalentul totodată al subvenţiei pentru gigacalorie. Vreo 80 de euro de fiecare locuitor - pentru că acesta va plăti în fond prin taxe - e ceea ce vor suporta bucureştenii, fără ca vreunul din cei ce au iniţiat sau perpetuat, în ultimii opt ani, ceţoasa afacere să ispăşească pentru propria vină. Mizeria a început prin 2003, când primarul Băsescu i-a semnat… ca primarul, n-o să fac alte speculaţii, lui Constanda retrocedarea a vreo 3 ha din parcul Bordei (în urma unui schimb de terenuri cu Satul Francez şi a unor drepturi litigioase ajunse în posesia afaceristului) şi a continuat sub Videanu, întreţinută de dispute suspecte în Consiliul General ca for decizional. Acum, Sorin Oprescu e în situaţia de a achita oalele sparte de predecesorii săi, dacă instanţele următoare (Curtea de Apel şi ÎCCJ) menţin hotărârea TMB.

Epopeea scandaloasă a retrocedărilor, întreţinută de mafia imobiliară şi de o legislaţie neclară şi mereu schimbată, continuă în România şi după 21 de ani, căpătând, iată, accente groteşti într-o conjunctură de mari dificultăţi economice. Profitori nu sunt bătrânii care au revendicat o garsonieră sau un pogon de pământ, neprimindu-le nici pe acestea, nici contravaloarea lor, ci fiind expediaţi la Fondul Proprietatea. Marile afaceri sunt şi vor fi cele gen parcul Bordei, parcul IOR şi altele. Şi nu sunt vinovaţi proprietarii iniţiali, nici chiar cei apăruţi peste noapte, prin cumpărarea în vrac a drepturilor foştilor deţin

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum o ora
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Premierul Ciolacu: „Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului vom avea o inflaţie sub 5%”. Isărescu: Conduita politicii fiscale constituie o sursă majoră de riscuri la adresainflației

HotNews acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia era de peste 10%, iar pe finalul ac

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum o ora
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum 2 ore
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Provocare FATALĂ: Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un chips ultra picant / Ce arată autopsia

Gandul acum 40 minute
Un adolescent în vârstă de 14 ani din America a murit, după ce a participat la o provocare controversată care consta în a mânca un chips extrem de picant. Americanul a murit după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de soci

Consiliul Europei adoptă primul tratat internațional privind inteligența artificială

Ziua Constanta acum 28 minute
Consiliul Europei a adoptat vineri primul tratat internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic menit să asigure respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a standardelor juridice privind democraţia în utilizarea sistemelor de int

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°