Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zîmbete şi compătimiri la frontieră

Publicat in Dilema Veche, vineri 19 august 2005 ·

Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, cînd am dat prima dată ochii cu un poliţist de frontieră străin (pe aeroportul Fiumicino din Roma) şi am văzut că zîmbeşte şi spune "Buon giorno!", am suferit un şoc şi m-am repezit - "eram mult mai prost pe-atunci", vorba poetului - să trag concluzia că în Occident e bine. Între timp mi-am mai nuanţat opiniile (inclusiv din cauza poliţiştilor de frontieră, care nu zîmbesc chiar totdeauna), dar, orişicît, prima impresie contează. Asta era demult, pe vremea cînd românii care mergeau în Occident erau încă relativ puţini şi aveau nevoie de viză, iar graniţele dintre ţările Europei Occidentale existau bine mersi. Între timp, multe s-au schimbat. Pentru o parte a europenilor, graniţele interne au dispărut după crearea "spaţiului Schengen". Probabil că nicăieri nu ai o senzaţie atît de limpede că Europa Unită e posibilă ca la trecerea peste frontierele dintre ţările UE: un simplu indicator îţi arată că ai intrat în spaţiul altui stat. În unele locuri, au rămas fostele clădiri ale vămilor: delabrate şi pustii, fac şi ele, în felul lor, propagandă Europei Unite, căci sînt tocmai bune pentru a le aminti occidentalilor cum era înainte, "pe vremea graniţelor". Oricum, occidentalii au ajuns la spaţiul fără graniţe treptat, după reglementări succesive privind libera circulaţie şi după decenii de democraţie şi libertate. Pentru noi, schimbarea a fost mai rapidă: în 1989 n-aveam nici măcar paşapoarte, iar după mai puţin de cincisprezece ani am dobîndit dreptul de a circula în spaţiul Schengen fără vize. "Fără vize" e un fel de a spune: practic, grămada de acte şi dovezi cu care înainte trebuia să ne prezentăm la consulat pentru a obţine viza s-a "mutat" la frontiera română, unde poliţistul e dator să verifice dacă avem paşaport, bani, asigurare medicală, bilet dus şi (mai ales) întors etc. Procedurile au devenit, în orice caz, mai simple. Cel puţin p

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală gravă după sepsis a pornit de la genunchi

Mediafax acum 24 minute
Starea lui Florin Piersic este gravă, spun medicii de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular. Punctul de plecare al sepsisului este proteza totală de genunchi, dar actorul are şi alte afecţiuni, cea mai gravă fiind cea c

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 25 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum o ora
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Drumarii intervin în zonă

Mediafax acum o ora
„Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Acum începe greul! Am ajuns cu deszăpezirea Transfăgărăşanului în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor şi cu un strat foarte gros de zăpadă bătătorită şi îngheţată”, a transmis joi DRDP Braşov. Confor

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 2 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 23 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°