Încă un deputat a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate. Remus Cernea este acuzat că în timp ce era deputat a deţinut şi funcţia de administrator al unei firme.
Între 20 decembrie 2012 - 20 septembrie 2013, deputatul Remus Cernea a fost în incompatibilitate potrivit ANI. În această perioadă Cernea a deţinut, simultan, calitatea de deputat şi funcţia de administrator al SC Sed Nove SRL.
Astfel, Remus Cernea a încălcat dispoziţiile articolului 82, alineatul 1, litera a) din Legea 161/2003, potrivit cărora calitatea de deputat este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale, arată joi ANI, într-un comunicat de presă.
Instituţia condusă de Horia Georgescu susţine că deputatul Remus Cernea era la curent cu declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de a fi asistat sau reprezentat de un avocat.
Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.