Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roman-foileton: Paişpe (42)

Publicat in Jurnalul, vineri 15 aprilie 2011 ·

La o bere în timpul revoluţiei Cu cinci lei puteam să îmi iau un pachet de "Mărăşeşti” de la speculanţii din centru şi să mănânc la madam Iliescu pâine cu icre tarama, ceai şi salată orientală. Pâine îmi rămânea pentru toată ziua. La amiază m-aş fi mutat în piaţă să introduc în alimentaţie nişte castraveţi muraţi de la precupeţele care dădeau marfa pe gustate. Aveam un banc nou şi, dacă reuşeam să-l plasez, om eram pe ziua aia. Însă nu puneam bază pe asta fiindcă cercul nostru de negustori de bancuri se micşorase. Mai degrabă era un pătrat sau chiar triunghi: eu, Florentin Florescu şi Nicu Modarom.

Cred că mă uitam a cinci lei la Ticuţă fiindcă nici n-am apucat să deschid gura când a ajuns lângă mine, că m-a tras deoparte şi mi-a strecurat în palmă un cinci lei fierbinte şi plin de promisiuni. Mi-a zis să bag nişte calorii la repezeală ca să nu mi se răcească instalaţia definitiv, pe urmă să ne vedem la "Rapsodia”, pe la zece, să ne cotletizăm şi să cântăm la nişte sticle. Mi-a dat şi un pulover din diplomat. Deodată, soarele de pe monedă se mutase în viaţa mea. Nici n-am băgat de seamă că Ticuţă era speriat şi că încerca să mă îndepărteze de poarta întreprinderii, unde miliţienii se înmulţiseră ca ciupercile după ploaie. Portarii îl salutau cu şapca în mână pe Ticuţă şi, când intram cu el în fabrică, nici nu întrebau cine sunt. Eram pe barba lui. Dar în dimineaţa aia era greu de intrat chiar pentru angajaţii cei mai de vază şi aproape imposibil de ieşit, fiindcă Miliţia controla om cu om, de-a mărunţelul.

– S-a furat ceva din fabrică?

– Da, s-a furat PiErPătrat din circumferinţa papiotelor, a râs Ticuţă de ignoranţa mea. Dispari mai repede.

Am balotat ceva la Iliasca, de urgenţă, pe urmă am frecat menta pe lângă pilafuri, la căldurică. Pe la opt şi ceva am luat-o la picior spre centru, să fiu pe fază când se deschide la "

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 49 minute
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 5 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 5 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 7 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 7 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°