La o bere în timpul revoluţiei Cu cinci lei puteam să îmi iau un pachet de "Mărăşeşti” de la speculanţii din centru şi să mănânc la madam Iliescu pâine cu icre tarama, ceai şi salată orientală. Pâine îmi rămânea pentru toată ziua. La amiază m-aş fi mutat în piaţă să introduc în alimentaţie nişte castraveţi muraţi de la precupeţele care dădeau marfa pe gustate. Aveam un banc nou şi, dacă reuşeam să-l plasez, om eram pe ziua aia. Însă nu puneam bază pe asta fiindcă cercul nostru de negustori de bancuri se micşorase. Mai degrabă era un pătrat sau chiar triunghi: eu, Florentin Florescu şi Nicu Modarom.

Cred că mă uitam a cinci lei la Ticuţă fiindcă nici n-am apucat să deschid gura când a ajuns lângă mine, că m-a tras deoparte şi mi-a strecurat în palmă un cinci lei fierbinte şi plin de promisiuni. Mi-a zis să bag nişte calorii la repezeală ca să nu mi se răcească instalaţia definitiv, pe urmă să ne vedem la "Rapsodia”, pe la zece, să ne cotletizăm şi să cântăm la nişte sticle. Mi-a dat şi un pulover din diplomat. Deodată, soarele de pe monedă se mutase în viaţa mea. Nici n-am băgat de seamă că Ticuţă era speriat şi că încerca să mă îndepărteze de poarta întreprinderii, unde miliţienii se înmulţiseră ca ciupercile după ploaie. Portarii îl salutau cu şapca în mână pe Ticuţă şi, când intram cu el în fabrică, nici nu întrebau cine sunt. Eram pe barba lui. Dar în dimineaţa aia era greu de intrat chiar pentru angajaţii cei mai de vază şi aproape imposibil de ieşit, fiindcă Miliţia controla om cu om, de-a mărunţelul.

– S-a furat ceva din fabrică?

– Da, s-a furat PiErPătrat din circumferinţa papiotelor, a râs Ticuţă de ignoranţa mea. Dispari mai repede.

Am balotat ceva la Iliasca, de urgenţă, pe urmă am frecat menta pe lângă pilafuri, la căldurică. Pe la opt şi ceva am luat-o la picior spre centru, să fiu pe fază când se deschide la "