Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza din Cipru prăbuşeşte cotaţia aurului pe burse: Uncia pierde 100 dolari din valoare

Publicat in Capital, luni 15 aprilie 2013 ·

Contractele pe aur au pierdut peste 100 de dolari pe uncie în cursul sesiunii de tranzacţionare de luni din Europa, adâncind astfel pierderile precedente după ce a intrat teritoriul de bear-market (piaţă cu scăderi pronunţate, de peste 20%), transmite MarketWatch.

Contractele pe aur cu livrare în iunie se tranzacţionau în scădere cu 93,4 dolari/uncie sau cu 6%, până la 1.407,6 dolari/uncie, dar minimul zilei a fost de 1.384,60 dolari/uncie, cu 116,8 dolari sub închiderea de vineri. Aceste pierderi se adăugă celor de săptămâna trecută, când cotaţia a scăzut cu 4,7%.

Cea mai mare pierdere de săptămâna trecută s-a consemnat vineri, când preţul s-a prăbuşit cu 4,1% (63,50 dolari), până la 1.501,40 dolari/uncie, pe Comex, divizie a New York Mercantile Exchange (NYMEX). Preţul de închidere de vineri reprezintă o scădere cu 20,5% faţă de cotaţia record de 1.888,70 dolari/uncie, stabilită pe 22 august 2011.

Traderii şi analiştii invocă mai multe motive pentru căderea accelerată a cotaţiei aurului.

Sentimentul în piaţă a avut de suferit în urma recentelor reduceri ale prognozelor de preţ pentru metalul preţios şi a marcării unor exituri importante din piaţă. Printre aceste motive, Goldman Sachs şi-a redus săptămâna trecută estimarea medie pentru preţul aurului pe 2013, la 1.545 dolari/uncie, nivel care a fost depăşit deja de vineri.

Analistul Stan Shamu, de la IG Markets din Melbourne, spune că declinul aurului a fost în cea mai mare parte generat de potenţialul de vânzare din partea băncilor central pentru a-şi acoperi deficitul de finanţare.

“Asta vine după ce preşedintele BCE Mario Draghi a pus presiune pe Cipru pentru a vinde din rezervele de aur pentru a primi un ajutor financiar de salvare şi pentru a-şi acoperi un gol de finanţare de 6 miliarde de euro. Chiar dacă Cipru nu s-a decis încă cum va finanţa deficitul, aceste comentari

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proiect USR: Funcţionarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele şi obligaţiile care le revin în relaţia cu contribuabilii / Amendă de la 2.000 la 10.000 de lei

News.ro acum 35 minute
Funcţionarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unei iniţiative legislative depusă de senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei. ”Nerespectarea de către org

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 2 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum o ora
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 3 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum o ora
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Suceava: Trei bărbaţi, arestaţi preventiv pentru violenţă în familie/ Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul 112 pentru a-şi salva mama

News.ro acum 2 ore
Trei bărbaţi din judeţul Suceava au fost arestaţi preventiv pentru agresiune în familie. Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei, la fel şi unul dintre fraţi. Î

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Ucrainean, depistat când a vrut să intre ilegal în România cu un pistol cu gloanţe de cauciuc

Mediafax acum 3 ore
Un ucrainean a vrut să intre în România, pe la Poienile de sub Munte, jud. Maramureş, cu un pistol cu gloanţe de cauciuc ascuns în bagaj. Partea ucraineană a spus că pistolul a fost furat de la grăniceri înainte de a părăsi ţara. Ucraineanul a fost

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°