Jurnaliştii ziarului de partid se ocupau nu numai de redactarea articolelor, ci scriau şi cuvântările participanţilor la diferite manifestări politice. Jurnaliştii de la „Scînteia“ au fost o „rotiţă“ importantă în mecanismul propagandistic de pe timpul lui Nicolae Ceauşescu. Rodica Şerban, fost jurnalist la „Scînteia”, a încercat să-şi explice, după Revoluţie, atitudinea sa şi a colegilor săi de ziar: „M-am întrebat adesea, cum Dumnezeu a ajuns un popor întreg să-i pupe în fund pe cei doi Ceauşeşti? Ei bine, mare parte din vina pentru ce s-a întâmplat atunci aparţine presei, la fel ca acum”.
În opinia fostei ziariste la oficiosul PCR, totul a început cu fascinaţia exercitată de Ceauşescu în 1968, când a criticat invadarea Cehoslovaciei de către trupele sovietice: „După intrarea tancurilor sovietice în Cehoslovacia şi împotrivirea lui Nicolae Ceauşescu, toată lumea a început să-l laude.
Presa l-a ridicat în slăvi, balonaşul s-a umflat, lui a început să-i placă şi aşa s-a ajuns la acel deşănţat cult al personalităţii. Presa a intrat într-un carusel al metaforelor şi parabolelor din care n-a mai ieşit până la Revoluţie”, spune fosta jurnalistă.
„Negrii“ de pe lista autorilor de cuvântări
Şerban lucra pe domeniul social şi, în anii ‘70, s-a trezit pusă pe lista „negrilor”, adică a jurnaliştilor care scriau nu doar articole, ci şi cuvântări.
„Nu ştiu cine m-a pus, dar pot să spun că nu încăpea nici un refuz. Mi s-a zis că trebuie să-i ajutăm pe oameni, pe ţărani, pe oamenii simpli, pe gospodine”, explică Rodica Şerban. Unele dintre aceste cuvântări erau rostite şi de la pupitrul unor şedinţe de partid, altele intrau doar în „Scînteia”.
Formule matematice pentru cuvântări
Portret din bucăţi de metal, pentru a-l impresiona pe tovarăş
Femeia îşi aminteşte p