Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac împotriva palatului prezidenţial din Kabul

Publicat in Gandul, marți 25 iunie 2013 ·

Palatul prezidenţial afgan este vizat de un atac lansat de insurgenţi marţi dimineaţă în centrul Kabulului, a anunţat un oficial din cadrul poliţiei pentru AFP, în timp ce mai multe explozii şi focuri de armă s-au auzit în oraş.

"Atacul s-a produs la una dintre intrările (în palat), în apropiere de Ministerul Apărării", a declarat oficialul citat. Fumul se ridica deasupra acestei zone, unde se află numeroase clădiri oficiale şi ambasade, a constatat un jurnalist al AFP.

Talibanii revendică atacurile de la Kabul împotriva preşedinţiei şi birourilor CIA

Rebelii talibani au revendicat atacurile aflate în desfăşurare, marţi dimineaţa, în centrul Kabulului, afirmând că prima lor ţintă o reprezintă birourile CIA, dar şi clădirile din apropiere, între care palatul prezidenţial, relatează AFP.

"Un important grup de combatanţi a atacat biroul CIA, precum şi palatul şi Ministerul Apărării", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al insurgenţilor, Zabihullah Mujahid.

Atacul s-a încheiat cu moartea tuturor atacatorilor

Atacul lansat marţi dimineaţa la Kabul de către rebelii talibani afgani împotriva birourilor CIA şi palatului prezidenţial s-a încheiat şi toţi atacatorii sunt morţi, a declarat şeful poliţiei din oraş, relatează AFP.

Cel puţin trei atacatori au fost ucişi, a adăugat şeful poliţiei din Kabul, Mohammad Ayub Salangi, care a precizat că nu au fost înregistrate victime în rândul forţelor de securitate afgane.

Atacul a fost revendicat la scurt timp de talibani. "Un important grup de combatanţi a atacat biroul CIA, precum şi palatul şi Ministerul Apărării", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al insurgenţilor talibani, Zabihullah Mujahid.

"Atacul s-a produs la una dintre intrările (în palat), în apropiere de Ministerul Apărării", a declarat un oficial din cadrul poliţiei.

Palatu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 16 minute
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 45 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 9 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum o ora
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Vremea

București
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°