Titus Ceia N-ar fi fost nicio exagerare daca totul s-ar fi intamplat astfel: fanfara militara sa-l astepte pe Cristi Mungiu cu ocazia proximei sale reveniri in Iasi. Sa-l astepte la aeroport, la gara, la una din intrarile rutiere in oras si sa-i cante, multi ani traiasca' sau ,bine ai venit, prietene!'.
In loc de asta, iata ca lucrurile se invenineaza. Se iese la rampa, se arunca acuze, se vorbeste de plagiat, se formeaza tabere pro si contra Cristi Mungiu. Subiecte generale dintr-o epoca nu prea indepartata se revendica in proprietate privata, insinuarile scurma cu indarjire, aproape ca nu-ti vine sa crezi cat de mult a putut sa-i deranjeze pe unii atribuirea trofeului de la Cannes tocmai cetateanului Mungiu.
Acum, daca stai sa cauti explicatiile acestei dezlantuiri, exista unele lucruri care nu pot sa nu sara in ochi. Cristi Mungiu este fratele Alinei Mungiu Pippidi. Sora lui a reusit sa deranjeze multe ipochimene despre care s-a prununtat taios in public. Cum buna parte dintre sus-numitele ipochimene ocupa pozitii importante in economia si politica romaneasca, este usor de imaginat felul in care au decurs calculele unor capete patrate. Si-au spus dumnealor: oare nu cumva o parte din imensa cota de imagine dobandita de Cristi s-ar putea rasfrange - prin asociere - si asupra surorii sale? Nu cumva, in acest chip, i-ar mai creste credibilitatea doamnei Pippidi?
Daca Mungiu Cristi se numea, sa zicem, Petre Ispirescu, nu ar fi fost nicio problema din partea ipochimenelor. Ovatii, declaratii inflacarate si patriotarde, focuri de artificii in Piata Unirii, toate s-ar fi regasit la locul lor. Iar daca numitul Petre Ispirescu (sau Pache Protopopescu, sau oricine altul) ar fi facut parte si dintr-o coterie puternica, sa vezi atunci urale, pupaturi si delir carpatin.
Poate ca a deranjat si promta reactie a lui Traian Basescu. Presedi
