Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Carul cu boi", expus la Muzeul Brukenthal

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 21 octombrie 2010 ·

Salonul de muzică al Muzeului Brukenthal din Sibiu găzduieşte, începând astăzi, tabloul lui Nicolae Grigorescu "Car cu boi" achiziţionat în urmă cu trei săptămâni de omul de afaceri Mircea Vescan, cu suma de 155.000 de euro. Sursa: Traian Deleanu

Mircea Vescan, preşedintele Asociaţie Patronatelor din Industria Gazului şi acţionar principal al Armax Gaz SA, spune că decizia de a cumpăra tabloul a fost luată pe loc.

"Un prieten m-a chemat la licitaţia organizată de Artmark. Nu avem de gând să cumpăr ceva, a fost un gest nepremeditat. Dar e o achiziţie bună şi pentru copiii copiilor mei. Este prima achiziţie de acest fel, nu sunt un colecţionar şi nici nu am de gând să devin", spune Vescan.

Imediat după licitaţia din 30 septembrie, omul de afaceri a fost contactat de mai multe muzee, dar a ales să îşi expună tabloul la Sibiu. În decembrie, Vescan speră să expună lucrarea şi la Mediaş, oraşul în care locuieşte, în cadrul Muzeului Gazului.

"Pentru câteva săptămâni. Dar m-aş bucura să fie expus şi în alte locuri din ţară. Am cumpărat acest tablou pentru toţi românii şi nu spun acest lucru din populism", adaugă Vescan.

Tradiţie reînnoită

Expertul casei de licitaţii Artmark, Ioana Cristea, totodată şefă de secţie în cadrul Muzeului de Artă din Bucureşti, a remarcat şi coincidenţa evenimentului de astăzi.

"Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când un colecţionar achiziţionează o lucrare şi o oferă publicului. Şi nu oriunde, ci la Muzeul Naţional Brukenthal, care este primul loc din spaţiul românesc în care o colecţie privată de artă a fost deschisă publicului", a remarcat Cristea.

Ea spune că, în România postdecembristă, astfel de lucrări de artă au mai fost tranzacţionate, dar niciodată prezentate publicului. "Ceea ce se întâmplă astăzi este inedit pentru mentalitatea culturală românească. Oamenii adună, tezauriz

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 31 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 37 minute
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Cluj: Poliţist local, filmat în timp ce conduce o familie de raţe pe o stradă spre Canalul Morii

Mediafax acum o ora
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj-Napoca. „Răţuştele merg şi pe apă şi pe bulevard la Cluj-Napoca. Poliţiştii locali au condus în siguranţă o familie de raţe spre Canalul Morii”, au scris reprezentanţii primăriei pe re

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 4 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 3 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 5 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°