Folosirile glumeţe ale termenilor de rudenie sînt destul de răspîndite în limbajul familiar şi argotic, în care apar construcţii de tipul nepotul lui... ("nepotul lui Manivelă", "nepotul lui Zmeu"), fiul...( "fiul ploii", "fiul cepei", "fiul lui chiflă") etc. Chiar dacă sursele acestor tipare expresive nu pot fi detectate cu certitudine (unele dintre cele citate par a evoca în cheie parodică forme de desemnare din basme), pentru a le fixa locul în seria mijoacelor stilistice ale oralităţii trebuie totuşi invocate şi formulele metaforice populare bazate pe nume de rudenie. Dintre ele, bine fixat e clişeul soră cu....: acesta circulă mai ales în forma soră cu moartea şi în asociaţie tipică cu bătaia, pentru a cărei intensitate şi eficienţă constituie o caracterizare superlativă.
Citatele din Dicţionarul limbii române (DLR), în succesiunea lor cronologică, sugerează o posibilă istorie a formulei. Poate întîmplător, primul (din P. Ispirescu) vorbeşte de o "amorţeală soră cu moartea", imagine perfect motivată, care ar putea indica o pistă etimologică: şi în cazul bătăii, sintagma s-ar referi la efect, caracterizînd deci acea formă care îşi aduce victima într-o stare de totală imobilitate. Apar apoi cîteva citate care cuprind comparaţia intensificatoare tocmai cu referire la bătaie (de exemplu:
"să-i dea o sfîntă de bătaie soră cu moartea" - Agîrbiceanu). Involuntar comică mi se pare selecţia ultimelor două exemplificări, din perioada presiunii ideologice şi a propagandei, cu inovaţiile lor: "o forţă de demascare soră cu moartea" ("Cinema", 1968) şi "o risipă de materiale soră cu moartea" ("Scînteia", 1969).
Şi în uzul actual, anumite alunecări şi substituţii produc, din aproape în aproape, extinderea formulei. Alături de construcţia-tip - "O bătaie soră cu moartea îndură mai toate nevestele" ("Evenimentul zilei" = EZ, varianta pe Internet, 16.07