Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor se reuneşte la ora 15.00 pentru a discuta cazul Victor Paul Dobre

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 14 august 2012 ·

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a declarat că a solicitat convocarea Biroului Permanent pentru a se transmite la Comisia juridică solicitarea Parchetului în cazul lui Victor Paul Dobre. Acesta se va reuni cu începere de la ora 15.00. Sursa: CODRIN PRISECARU

UPDATE: Deputatul PNL Mihai Voicu a anunţat că a demisionat din funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor, după ce a participat aproximativ cinci minute la şedinţa Biroului permanent al acestui for legislativ în care se discută situaţia fostului ministru al administraţiei, Victor Paul Dobre.

"Eu nu pot să obstrucţionez procesul de justiţie, nu am să fac ceea ce s-a întâmplat în cazul Monicăi Iacob Ridzi, când cererea a ajuns la Comisia juridică după opt luni de zile. Voi trimite la Comisia juridică, care trebuie să judece cu celeritate toate documentele şi va lua o decizie pe cale de consecinţă", a spus Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor s-a arătat preocupat de faptul că informaţii din referatul procurorului de secţie au apărut în presă înainte ca documentul să ajungă la Parlament, lucru ce "decredibilizează anumite instituţii". Zgonea a mai precizat că mai mulţi dintre colegii săi din conducerea Camerei vor ridica această chestiune în şedinţa Biroului Permanent de marţi.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai precizat că un singur punct se va afla pe ordinea de zi, şi anume cererea Parchetului General, care va fi trimisă Comsiei juridice. Acesta a mai punctat că procedura ce se va aplica în comisie este similară cu cea din cazurile Monica Iacob Ridzi, Miron Mitrea, Laszlo Borbely, Adrian Năstase, etc.

"Este o cerere de începere a urmăririi penale, judecă cei de acolo, au acces la dosar, care se află la mine în fişierul strict secret, nu a avut nimeni acces la el. Totul se va desfăşura conform legii", a mai completat Zgonea.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 36 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 52 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 8 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 36 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 39 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°