Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Terase şi Mercedes, gloanţele lui Oprescu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 iulie 2008 · ·

Directorul de la Parcuri, Virgil Cârstea, şi cel de la RATB, Gheorghe Aron, au fost luaţi la ochi de primarul general. Ei vor fi audiaţi săptămâna viitoare Surse din Primăria

Directorul de la Parcuri, Virgil Cârstea, şi cel de la RATB, Gheorghe Aron, au fost luaţi la ochi de primarul general. Ei vor fi audiaţi săptămâna viitoare

Surse din Primăria Generală spun că terasele ilegale din Parcul Herăstrău sunt principalele dovezi pe care Comisia de Disciplină i le vor pune în faţă lui Cârstea.

După epuizarea episodului Bold din serialul "Demiterile din primărie", se pregătesc scenariile debarcării altor doi directori: Virgil Cârstea, de la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), şi Gheorghe Aron, de la Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB).

"Toate actele mi-au ieşit perfect legale"

În timp ce şeful RATB nu a vrut să comenteze vehicularea numelui lui pe lista "oilor negre" din municipalitate, directorul ALPAB susţine că nu are ce să-şi reproşeze, ba chiar că a ieşit limpede ca apa din toate verificările ce i-au fost făcute până acum.

"Din patru ani de mandat, doi am fost în controale de tot felul. Am fost singura direcţie din primărie care am avut descărcare de gestiune, adică toate actele au fost perfect legale şi transparente", susţine Virgil Cârstea.

Ilegalitate sub nasul lui Cârstea

Între timp însă majoritatea teraselor din Parcul Herăstrău au funcţionat fără probleme, chiar dacă autorizaţiile le erau expirate de ani buni sau nici măcar nu aveau vreun aviz de funcţionare. Dovadă că, în prezent, din cele 27 de terase din parc, 16 au fost demolate, iar trei sunt în curs de desfiinţare.

"Ştiam de unele că nu erau chiar în regulă, dar eu nu am putut face mai mult decât să sesizez primarul, care ar fi trebuit să dispună demolarea sau nu. Îmi amintesc că parcă a fost vorba la un moment

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°