Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ineul se gândește la baraj: bihorenii de la Kinder Paleu sunt adversari!

Publicat in Glasul Aradului, marți 28 mai 2013 ·

Ineul a pierdut la Gloria, dar deține un avantaj reconfortant de 8 puncte în topul D-ului arădean, iar programul ultimelor patru etape, când întâlnește Șiria (acasă), Mailat (deplasare), Șicula (a) și Tisa Nouă (d) o îndreptățește să se considere campioana stagiunii 2012-2013.

De aceea, Abrudean și ai săi au receptat deja anunțul de aseară al FRF-ului, referitor la împerecherea campionelor județene.

Campioanei județului Arad îi iese în cale învingătoarea din întrecerea Bihorului. Detașată în fruntea campionatului din Țara Crișurilor e Kinder Paleu, echipă pregătită de cunoscutul fost mijlocaș al anilor 80-90 Zsolt Muzsnay, internațional al României.

Cel care a îmbrăcat tricourile unor formații ca Universitatea Cluj, FC Bihor, Steaua, Videoton, Fehervar (ambele Ungaria) sau Antwerp (Belgia) a mai pregătit Bihorul și a fost secund la CFR Cluj, apoi a pregătit mai multe echipe din județul Bihor.

Printre fotbaliștii mai cunoscuți ai bihorenilor se numără Vlad Ghețe (22 de ani), trecut pe la FC Bihor și Luceafărul, dar și portar al naționalei României de fotbal în sală.

Tot acolo e și Istvan Balla, micuțul dar puternicul mijlocaș lateral care a jucat la ACU acum trei ani, în liga secundă.

„Am unele informații despre echipa bihoreană. Ieri am aflat și noi că vom juca împotriva lor, ne vom pune la punct și vom trata cu mare seriozitate meciul. Avem nevoie de ajustări pentru viitor, echipa asta stă într-un singur atacant, Alin Drăgan. Dar deocamdată privim în viitorul apropiat”, a explicat Adrian Abrudean.

Meciul de baraj care pune față în față campioanele din Arad și Bihor se joacă pe 19 iunie, cu AJF Alba pe post de organizator. Pe lângă arena Cetate din Alba Iulia, gazdele au la dispoziție altă bază cochetă, cea de la Blaj, unde a câștigat anul trecut Șoimii Pâncota barajul cu CS Vulcan.

Ineul a pierdut la Gloria, dar de

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Alertă în Marea Neagră Un elicopter al Forțelor Aeriene Române îi caută pe marinarii dispăruți după scufundarea navei lor

Ziua Constanta acum 38 minute
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe, iar opt membri ai echipajului au fost salvaţi, trei fiind daţi dispăruţi. Potrivit ISU Dobrogea, la misiunea din portul Constanța

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Cele nouă țări europene care nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT de ziua homofobiei. În ce categorie este România

Ziare.com acum 22 minute
Nouă state ale Uniunii Europene nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Cele nouă țări sunt: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ital

Sute de trenuri şi gări, verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional / Au fost date amenzi de peste 70.000 de lei

News.ro acum o ora
Sute de trenuri au fost verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional, iar în urma neregulilor constatate au fost date amenzi în valoare de peste 70.000 de lei.

Naufragiul de la Sf.Gheorghe. Elicopter al Forţelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare

Mediafax acum 24 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că „la solicitarea Autorităţii Navale Române, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziţie, în regim de urgenţă, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităţilor române de

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 9 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Președintele Erdogan a grațiat șapte generali implicați în lovitura de stat „postmodernă” din 1997

HotNews acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP /

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 41 minute
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°