Un plop tăiat de doi indivizi, pe marginea unui drum din Mehedinţi, s-a prăbuşit pe o maşină a Poştei.
Incidentul a avut loc, luni, în jurul prânzului, pe DJ 606 B, între localităţile Livezile şi Poroina Mare.
În timp ce tăiau un pom de pe marginea drumului, cei doi localnici nu s-au asigurat, iar în cădere, copacul s-a prăbuşit pe partea din spate a unei autospeciale care transporta colete, bani şi corespondenţe, respectiv pe o maşină a Poştei Române.
Noroc că şoferul a ocolit o groapă şi astfel au fost avariate doar uşile din spate ale autoutilitarei.
Potrivit poliţiştilor, “în prezent, se fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs nefericitul eveniment”.
Cei doi muncitori sunt acum buni de plată, ei fiind nevoiţi acum să plătească pagubele produse.